CRI

Motiv pentru crimă

Elizabeth Marriott, în vârstă de 19 ani, a dispărut, iar ancheta duce la o femeie care susține că Marriott a murit în timpul unei partide dure de sex.

Motiv pentru crimă

Un medic care face vizite la domiciliu se comportă exemplar cu pacientele sale în vârstă, dar atunci când familia unei paciente decedate contestă testamentul, adevărul iese la iveală.

Motiv pentru crimă

Când un lunetist împușcă la întâmplare studenți și pietoni din vârful turnului cu ceas al Universității din Texas, poliția nu are niciun plan pentru un astfel de eveniment. Se dezlănțuie iadul până când doi polițiști și un civil își unesc forțele.

Motiv pentru crimă

Studentele dispar cu o frecvență alarmantă dintr-un oraș universitar din California. Apoi încep să apară părți de cadavre mutilate. Ancheta poliției se blochează, dar apoi încep să primească telefoane de la criminal.

Motiv pentru crimă

O analiză psihologică a unora dintre cazurile de crimă din viața reală care au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Motiv pentru crimă

O analiză psihologică a unora dintre cazurile de crimă din viața reală care au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Camera din sală

Vedem unele din cele mai nebunești momente din sala de judecată. O femeie condamnată pentru agresiune fuge din sală după ce este condamnată la închisoare; un bărbat îndurerat îl confruntă pe condamnatul care i-a ucis fiul în închisoare; și altele.

Filmat la tribunal

Cele mai ciudate momente din tribunale. Un tată îndurerat îi cere judecătorului clemență pentru fiul său, condamnat pentru uciderea celuilalt fiu. Un bătrân își petrece noaptea în închisoare după ce l-a tot întrerupt pe judecător și altele.

Filmat la tribunal

Un bărbat acuzat de conducere cu permisul suspendat este prins mințindu-l pe judecător cu privire la motivul întârzierii la tribunal, partenerul unei victime care a condus în stare de ebrietate este electrocutat în fața tribunalului și altele.

Camera din sală

Judecătorul e dur cu un bărbat arestat pentru că a aruncat cu iguana în managerul unui restaurant; un bărbat acuzat de violență domestică e dus în închisoare după ce încalcă un ordin de interdicție, venind în instanță cu presupusa victimă; și altele.

Crime din gelozie

Descoperiți asasinarea înfricoșătoare a lui Ethan Bosworth, 20 de ani, a cărui viață a fost curmată tragic de Cameron Kim, în vârstă de 17 ani. Aceasta este o poveste despre gelozie, furie și consecințele devastatoare ale obsesiei necontrolate.

Crime din gelozie

Pe 2 ianuarie 2005, Edna Rivers, asistentă de noapte într-un azil de bătrâni, nu apare la serviciu. Aceasta îi alarmează pe angajatorii săi, care o știau ca fiind o angajată de încredere, care suna chiar dacă bănuia că ar putea întârzia.

Crime din gelozie

Iulie 2013. Chuck Reeves o sună pe logodnica sa, Shirley Pierce, dar nu primește niciun răspuns. Din ce în ce mai îngrijorat, el decide să meargă la ea acasă, unde îl așteaptă o scenă sfâșietoare: Shirley este moartă în cadă.

Crime din gelozie

Viața lui Hollie Gazzard a fost curmată tragic de fostul ei iubit gelos, Asher Maslin, care i-a aplicat 14 lovituri cu un cuțit pe care îl cumpărase anterior.

Înregistrat sub acoperire

Agenților sub acoperire ATF și DEA li se reamintește să nu se ia niciodată după aparențe și să fie mereu în alertă. Chiar și suspecții mărunți pot dezlănțui teroare și niciun loc nu pare sigur sau în afara limitelor.

Înregistrat sub acoperire

Jerry Speziale, ofițer NYPD devenit agent sub acoperire, descoperă că un glonț îi schimbă traiectoria carierei. Agentul special Ed Newcomer, de la U.S. Fish and Wildlife Service, investighează uciderea fără sens a șoimilor în California.

Înregistrat sub acoperire

În orașele însorite Daytona și Cocoa, agentul special ATF Perala își reamintește cât de important este să-ți asculți instinctul. Viața îi este amenințată atunci când suspecții schimbă placa.

Înregistrat sub acoperire

Agenții speciali ATF Dobyns și Kilday dau tot ce au mai bun și își pun viețile în pericol. După ce ancheta se va încheia, vor deveni țintele răzbunării?

Înregistrat sub acoperire

Un polițist NYPD sub acoperire și un agent special al ATF învață să nu aibă încredere în comportamentul unui suspect, indiferent cât de prietenos ar putea părea. Wright și Perala navighează pe terenul dificil al înșelăciunii în lumea interlopă.

Motiv pentru crimă

Elizabeth Marriott, în vârstă de 19 ani, a dispărut, iar ancheta duce la o femeie care susține că Marriott a murit în timpul unei partide dure de sex.

Motiv pentru crimă

Un medic care face vizite la domiciliu se comportă exemplar cu pacientele sale în vârstă, dar atunci când familia unei paciente decedate contestă testamentul, adevărul iese la iveală.

Camera din sală

Vedem unele din cele mai nebunești momente din sala de judecată. O femeie condamnată pentru agresiune fuge din sală după ce este condamnată la închisoare; un bărbat îndurerat îl confruntă pe condamnatul care i-a ucis fiul în închisoare; și altele.

Filmat la tribunal

Cele mai ciudate momente din tribunale. Un tată îndurerat îi cere judecătorului clemență pentru fiul său, condamnat pentru uciderea celuilalt fiu. Un bătrân își petrece noaptea în închisoare după ce l-a tot întrerupt pe judecător și altele.

O crimă imperfectă

În 2012, Erik Poltorak, un tată din Los Angeles, a fost ucis în noaptea de Halloween pentru a nu depune mărturie într-un proces împotriva lui Michael Thomas, care îl jefuise cu un an în urmă.

Înregistrare la crimă

Pe 5 iulie 2020, Khloemae Loy, de 23 ani, e găsită înjunghiată mortal într-o cameră de hotel la Holiday Inn Express în Greenwich. Khloemae e declarată moartă la fața locului, declanșând o anchetă pentru crimă din partea Poliției Metropolitane.

Nu deschide ușa

În Ajunul Crăciunului, vizitând familia prietenei sale, Clevee Chick, 25, e împușcat mortal de doi bărbați care bat la ușă și deschid focul. Detectivii din Indiana știu numele unuia din ei și se axează pe șoferul care a fugit ca să clarifice totul.

Crime la motel

Brian Redding, în vârstă de 32 de ani, informează poliția locală că și-a găsit prietena în vârstă de 16 ani, Cypress Noonan, moartă în camera lor de la Forest Motel din Ridgeland, Carolina de Sud.

Investigații ucigașe

Vânătorii descoperă cadavrul unei femei în pădurea din Georgia. Detectivii încep o anchetă pentru omucidere, iar atenția se îndreaptă către fostul soț, un fost avocat al Marinei, a cărui relatare naște mai multe întrebări decât răspunsuri.

Dosare nerezolvate

În cultura Cree, o promisiune este sacră. Când Shirley Soosay dispare, nepoata ei, Violet, îi promite bunicii că o va aduce pe Shirley acasă. Dar Violet nu a visat niciodată că în căutarea lui Shirley - și a justiției - va trece o viață întreagă.

Dosare nerezolvate

Când Jennifer Bastian, în vârstă de 13 ani, este răpită și ucisă în august 1986, locuitorii din Tacoma intră în panică. Aceasta este a doua tânără ucisă în cinci luni.

Dosare nerezolvate

Căsnicia lui Chuck și Cheryl Hall este sfâșiată când Chuck o găsește pe Cheryl moartă. Deși familia lui Cheryl este sigură că îl cunoaște pe ucigaș, legea nu este la fel de sigură. După câteva decenii, o potrivire a ADN-ului șterge orice îndoială.

Inceput 00:30 Se incheie 01:14

Crimă fără urme

Jane Harrison, în vârstă de 32 de ani, trăia viața din plin. Împreună cu fiul ei adolescent și cu un copil de doi ani, urma să plece în vacanța vieții ei în Florida. Dar, după cumpărături în Wood Green, Jane dispare fără urmă.

Dispărut, probabil decedat

Lui Peter Moore i se oferă o slujbă de profesor în Irak, dar o oportunitate interesantă se transformă în haos când birourile sale sunt atacate de milițiile șiite. El este luat ostatic și folosit la negocierile pentru eliberarea ostaticilor irakieni.

Vânătorii de fugari: Mexic

Vânătorii de fugari urmăresc un bărbat căutat pentru că și-a ucis soția în California, în timp ce o americancă din New Yorkul rural ajunge în închisoare în Mexic. Agenții ajută apoi o adolescentă americană să găsească dreptatea.

Filmat în camera de interogatoriu

Un suspect face o mărturisire înfiorătoare despre o serie de crime sinistre; o greșeală mortală făcută de un politician iese la iveală în sala de interogatoriu; un suspect încearcă să pună mâna pe arma unui ofițer; și multe altele.

Filmat în camera de interogatoriu

Un criminal refuză să coopereze, indiferent de câte întrebări i se pun; un detectiv rațional vrea răspunsuri și le obține; o cameră de interogatoriu nu poate reține un suspect hotărât care caută să scape; și multe altele.

Nu deschide ușa

În Ajunul Crăciunului, vizitând familia prietenei sale, Clevee Chick, 25, e împușcat mortal de doi bărbați care bat la ușă și deschid focul. Detectivii din Indiana știu numele unuia din ei și se axează pe șoferul care a fugit ca să clarifice totul.

Crime la motel

Brian Redding, în vârstă de 32 de ani, informează poliția locală că și-a găsit prietena în vârstă de 16 ani, Cypress Noonan, moartă în camera lor de la Forest Motel din Ridgeland, Carolina de Sud.

O crimă imperfectă

Cazul tragic al lui Gretchen Anthony, cunoscută pentru personalitatea ei vibrantă și pozitivă, a fost o poveste înfiorătoare de violență familială și înșelăciune. În martie 2020, soțul ei înstrăinat, David Anthony, a ucis-o în casa lor din Florida.