CRI

Cineva ascunde ceva

Când cunoscutul mecanic auto John Maier, în vârstă de 34 de ani, dispare brusc, situația devine subiect de discuție în oraș. Fiecare persoană cu care discută anchetatorii susține o teorie diferită despre ce s-a întâmplat cu el.

Cineva ascunde ceva

După o tragedie adâncă, Cassey Cichocki, în vârstă de 22 de ani, încerca să își refacă viața, dar dispare fără urmă. Ultima dată a fost văzută intrând la o petrecere într-un apartament din centrul orașului Niagara.

Cineva ascunde ceva

În mai 2015, o mașină arsă este găsită într-o parcare de la periferia orașului Edmonton. Anchetatorii se străduiesc să afle cine ar fi vrut să îl ucidă pe Dwayne Demkiw, un tip blând, iubitor de distracție și sufletist.

Camera din sală

Momente nebunești dintr-o sală de judecată. Judecătorul nu e mulțumit de ținuta casual a unui inculpat în sală; începe o încăierare în timp ce se pronunță sentința; un judecător mustrează o inculpată pentru încălcarea cauțiunii; și multe altele.

Crime în vacanță

Stephanie Hummer, elevă în primul an la Universitatea din Ohio, e ucisă în drum spre o petrecere, iar poliția va avea nevoie de peste un deceniu să cerceteze printre piste și confesiuni false, înainte ca dovezile ADN să arate ucigașul lui Stephanie.

După primele 48 de ore

Un bărbat este doborât cu focuri de armă la un club de noapte, iar investigatorii și procurorul rămân fără martori dispuși să spună că au asistat la împușcături. Astfel, cazul depinde de acuzatul care pretinde că a acționat în legitimă apărare.

După primele 48 de ore

În Tulsa, un detectiv începător este împins la limită în căutarea unui bărbat care se dovedește a fi ucis cu brutalitate. După doi ani de investigații, aducerea criminalului în fața justiției depinde de mărturia unui informator din închisoare.

După primele 48 de ore

În Mobile, o femeie aflată într-o relație volatilă este găsită moartă în propria mașină. Detectivii îl suspectează pe prietenul victimei, dar la proces, el pretinde că prietena sa a fost victima unei tranzacții cu droguri ce a degenerat în violență.

După primele 48 de ore

Atunci când un om aflat în trecere e împușcat mortal, singurul martor al detectivilor din Mobile este tot un suspect. La proces, martori reticenți, acuzați ce aruncă vina unul pe celălalt și o surpriză îl pun pe un procuror începător în dificultate.

Crime care au şocat Marea Britanie

Un documentar captivant care examinează înjunghierea mortală a lui Stephen Cameron, de 21 de ani, în timpul unei altercații pe autostradă, în 1996.

Crime care au şocat Marea Britanie

Denise Fergus reflectează asupra uciderii fiului său. Micuțul James Bulger, de doar 2 ani, a fost torturat și ucis de Jon Venables și Robert Thompson, de 10 ani, în 1993.

Crime care au şocat Marea Britanie

O privire în profunzime asupra uciderii lui Rachel Nickell, care a fost violată și ucisă în fața fiului ei de doi ani în Wimbledon Common în 1992.

Crime care au şocat Marea Britanie

O examinare a uciderii lui Sally Anne Bowman, de 18 ani, înjunghiată în Croydon în anul 2005. Cu interviuri susținute de membrii familiei și de polițiștii care au rezolvat cazul.

Crime care au şocat Marea Britanie

Documentarul examinează asasinarea încă neelucidată a prezentatoarei și jurnalistei britanice Jill Dando, împușcată în fața casei ei din Fulham, Londra, în 1999.

Motiv pentru crimă

O analiză psihologică a unora dintre cazurile de crimă din viața reală care au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Medici care ucid

Două crime duble, la cinci ani distanță, au loc în Omaha și Nebraska. Un doctor care are legături cu victimele, alimentat de furie și răzbunare, poate fi vinovatul?

Medici care ucid

O femeie frumoasă și o mamă grijulie își face un lifting facial, dar moare acasă în timpul recuperării. O moarte neașteptată pentru autorități, dar unele dintre fiicele ei încep să-l suspecteze pe tatăl lor, doctor, că a avut un rol mortal.

Vânătorii de fugari: Mexic

Vânătorii de fugari sunt pe urmele unui american fugar după un schimb de focuri în Phoenix. Agenții pornesc în căutarea unui membru al unei bande căutat pentru crimă în sudul Californiei, care se ascunde în Mexic de aproape 4 ani.

Legea din Ozark

E miez de vară pe lac, iar acțiunea se intensifică când ofițerii combat haosul de pe străzi și nebunia provocată de alcool în baruri.

Uite ce m-ai pus să fac

Atunci când o tânără mamă a trei copii dispare, anchetatorii pătrund în cercul ei intim, printr-un labirint de posibili suspecți. După ce descoperă secretele colegei sale, detectivii află în sfârșit cine a ucis-o pe Joleen Cummings.

Secretele Miss America

Întreaga organizație Miss America se cutremură atunci când un informator dezvăluie e-mailuri șocante în care este implicat întregul Consiliu de Administrație.

Vânători de prădători

Un prădător ce distribuie pornografie cu un minor declanșează un joc de-a șoarecele și pisica cu echipa lui Tony. O operațiune FBI sub acoperire găsește un bărbat care urmărește un copil de 10 ani. Tony doboară un prădător cu fantezii distorsionate.

Ultima seară în oraș

Este Crăciunul, Nadine Lott sărbătorește ziua de naștere a mătușii sale într-un pub din Arklow. Bea, dansează, vorbește despre cadouri. Fostul ei iubit, Daniel Murtagh, este acasă cu fiica lor și îi trimite mesaje de control toată noaptea.

Întâlnire, căsătorie, crimă

Un familist respectat își ucide soția și copiii, apoi susține că aceasta a făcut o încercare disperată de a-i păstra fantezia perfecțiunii.

Fugari filmați

Poliția urmărește suspecții în timp ce aceștia comit mai multe furturi de mașini, ofițerii urmăresc un suspect de crimă printr-un magazin aglomerat, poliția urmărește un infractor condamnat la viteze de peste 110 mile pe oră și multe altele.

Fugari filmați

Câteva ajutoare de șerif sunt într-o cursă contracronometru pentru salvarea unei mame și a fiicelor ei din mașina ce a fost lovită de un suspect urmărit; ofițeri de protecția faunei urmăresc un fugar ce încearcă să scape de ei înotând.

Vânătorul de criminali

Kenda redeschide un caz când primește o mărturisire nesolicitată, care schimbă situația cu privire la o moarte care a fost considerată anterior o sinucidere.

Vânătorul de criminali

Detectivii se străduie să afle cine este o misterioasă femeie în roșu care duce un bărbat aflat pe moarte în fața unei stații de pompieri, apoi dispare.

Vânătorul de criminali

Kenda caută un adolescent extrem de violent, după un atac sinistru. Între timp, poliția redeschide un caz de crimă vechi de un secol, când apare un indiciu nou.

Vânătorul de criminali

Un serial de investigație care examinează cazuri de crimă prin prisma experienței personale a locotenentului Joe Kenda, un fost detectiv din Colorado.

Motiv pentru crimă

O analiză psihologică a unora dintre cazurile de crimă din viața reală care au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

După primele 48 de ore

În Mobile, o femeie aflată într-o relație volatilă este găsită moartă în propria mașină. Detectivii îl suspectează pe prietenul victimei, dar la proces, el pretinde că prietena sa a fost victima unei tranzacții cu droguri ce a degenerat în violență.