O familie neobişnuită
Janelle și Meri își unesc forțele ca să afle răspunsuri despre Coyote Pass, dar Kody nu ar vrea să renunțe. Christine face un pas spre independență. [6-AT]

Personaje preferate din serie urmăresc de acasă cel mai nou episod! Kenny dă un spectacol memorabil pentru Veronica și Emily. [6-GT]
Rayne îl întâlnește prima dată pe iubitul ei, Chidi. Tigerlily are îndoieli. Loren aterizează în Filipine. Brian o pune pe Ingrid la încercare. [AL-T]
Meghan, Ashely și Vannessa sunt gata să spargă gheața, plonjând efectiv în ea! Tina așteaptă să i se aprobe intervenția chirurgicală. [AL-T]
La peste 300 kg, Deshaun nu iese din apartamentul mamei lui. Poate că Dr. Now l-ar convinge să iasă din dormitor, dar riscă să nu ajungă la Houston. [AL]
Meri și Jen discută despre ce se va mai întâmpla după închiderea pensiunii. Apoi asupra familiei Brown se abate o nenorocire inimaginabilă. [AL]
Vă prezentăm "din interior" cei mai mari zgârie-brânză cu putință, demonstrându-vă la ce metode extreme, dar ingenioase recurg pentru a economisi câțiva bănuți. [AL]

Familia se pregătește pentru prima aniversare a lui Leighton și trece în revistă primul an cu ea. Liz și prietenele ei ies într-o seară „ca fetele". [AL]
Familia pregătește o masă de Ziua Recunoștinței cu rețete asiatice. Emma și Liz discută drama recentă a Annei, derulată pe rețelele sociale. [AL]
Urmărim viețile unor persoane care cântăresc fiecare peste 270 kg. Timp de un an, vedem ce eforturi fac ca să slăbească împreună sute de kilograme, pentru a putea supraviețui. [9-A]
Natalie și mama ei, Felicia, suferă de obezitate aproape de-o viață. Dr Procter le promite că le va face operații bariatrice. [12-AT]
Natalia s-a născut cu o boală rară, numită „boala oaselor care dispar". Sanja suferă de o boală din cauza căreia îi apar bășici pe piele. [12-A]
Urmărim persoane din toată lumea care au boli rare, misterioase. În unele cazuri, sunt necesare intervenţii chirurgicale atât de complexe, încât şansele de supravieţuire sunt mici. [12-A]
În 1990, un clovn care livrează flori și baloane împușcă o femeie în locuința ei. Există puține dovezi, deci făptașul nu e prins timp de 30 de ani. [9-A]
Natalie și mama ei, Felicia, suferă de obezitate aproape de-o viață. Dr Procter le promite că le va face operații bariatrice. [12-AT]
Natalia s-a născut cu o boală rară, numită „boala oaselor care dispar". Sanja suferă de o boală din cauza căreia îi apar bășici pe piele. [12-A]
Meri și Jen discută despre ce se va mai întâmpla după închiderea pensiunii. Apoi asupra familiei Brown se abate o nenorocire inimaginabilă. [AL]
Personaje preferate din serie urmăresc de acasă cel mai nou episod! Kenny dă un spectacol memorabil pentru Veronica și Emily. [6-GT]
În cel mai mare salon pentru mirese din lume, Kleinfeld's din Manhattan, Randy şi echipa lui se prezintă cu consultanţi noi şi rochii noi în faţa viitoarelor mirese emoţionate. [AL]