TV

Dóra Havas: De la fermă-n farfurie

Cum se împacă alimentația atentă cu plăcerea de a mânca? Dóra Havas consideră că omul poate mânca sănătos într-un mod care nu dăunează planetei sau măcar o protejează cât mai mult, în timp ce se bucură de gusturi și se înfruptă din viață. Sună paradoxal, însă Dóra crede că echilibrul acestora este mai important decât orice dietă. Iar acum ne prezintă această concepție de viață și sub forma unor rețete. Urmează ingrediente de calitate, mâncăruri sănătoase și mici plăceri dulci!

Róbert Bede: Regiuni, arome, tradiţii

Maestrul bucătar Róbert Bede ne prezintă, de data aceasta, legăturile dintre gastronomia maghiară și cultură printr-o călătorie în întreaga țară. În fiecare episod, împreună cu gazda sa într-un mediu unic și superb, prepară rețetele oferind telespectatorilor o privire asupra culturii și modului de viață în localitatea respectivă.

Pur şi simplu Raymond

De data aceasta, Raymond Blanc dezvăluie secretele mâncărurilor sale preferate într-un serial cu accente personale și noutăți și ne arată rețete nou-nouțe care i-au atras atenția ca expert. Putem observa pasiunea lui pentru produsele proaspete în timp ce vizitează grădinile sale imense și îi invită pe cei mai celebri bucătari ai țării să-și împărtășească rețetele cu spectatorii.

Hairy Bikers: Reţete cu pui şi ouă

Noua misiune a motocicliștilor flămânzi este să găsească cele mai bune rețete cu pui și ouă din lume. Băieții pornesc pe două roți în Europa, Orientul Mijlociu și America, în timp ce prezintă diversitatea fabuloasă a cărnii de pui și ouălor.

Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă

De data aceasta, motocicliștii înfometați prezintă telespectatorilor bucate ușoare, dar sățioase și pline de plăceri „păcătoase”. Acestea sunt mâncăruri adevărate „de suflet” – indiferent că e vorba despre gusturile familiare ale petrecerilor cu prietenii sau familia, sau despre bucatele populare servite în baruri.

Lumea lui Chuck

În frumoasa ţară nordică, Chuck descoperă vulcani, gheizere, izvoare termale şi câmpuri de lavă. Chuck gustă un preparat tradiţional unic, rechin fermentat. El vizitează o fermă cu cea mai fragedă carne de miel. Chuck ajunge şi la serele alimentate cu energie termală şi coace pâine de secară într-un gheizer.

Richo, înfometat nevoie mare

E târziu. Vă roade foamea. Sunteți cât pe ce să mâncați cereale la miezul nopții. Richo intervine cu trei rețete rapide, care vor compensa cu siguranță noaptea trecută, seara aceasta și toate alegerile proaste pe care le-ați făcut vreodată. Zero efort, satisfacție maximă și niciun reproș.

Prue Leith: Bucătăria mea din Cotswold

Prue găteşte mai multe preparate ideale pentru musafiri, înainte să i se alăture Alison Hammond pentru a pregăti un desert. Încercând să arate cât este de polivalent pepenele, Prue face două preparate cu el. Pentru a face preparate simple şi delicioase pentru petreceri, Prue foloseşte un ingredient cumpărat. John, soţul lui Prue, merge la o fermă ca să vadă cum sunt dresaţi câinii care păzesc oile. Şi prietenii lor ne spun cum afumă somonul folosind metode clasice.

Cu pâine şi sare

Tony revine în statul său natal, Wisconsin, la o reuniune de familie. El explorează comorile sale ascunse, vizitând o fabrică de bere artizanală, o fermă locală de lactate și împărțind un sendviș cu brânză la grătar cu legendarul Leroy Butler de la Green Bay Packers, pe stadionul Lambeau Field.

Silvia: Bucătăria italiană

Puţine lucruri sunt mai liniştitoare decât un bol de paste calde. În acest episod, Silvia ne prezintă reţetele ei preferate cu paste, direct din carneţelul bunicii, preparate care amintesc de o îmbrăţişare.

Marea confruntare a ciocolatei

În această finală epică a sezonului, cofetarii amatori se confruntă cu cea mai solicitantă probă din întreaga competiție - crearea unei vitrine dulci, delicioase și senzaționale. Un cofetar va câștiga marele premiu de 50.000 de dolari și titlul de campion al emisiunii Marea confruntare a ciocolatei.