Filler
Natură şi aventură(R)
Prezinta: Dan Pavaloiu Realizatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas, Dan Curean (Reluare)
Documentar 360° Geo(R)
Sardinia-preţioasa mătase de mare (La soie de mer, trésor de Sardaigne, Franţa-Germania, 2022) Regia: Therese Engels În Sardinia, la sosirea primăverii, are loc procesiunea în cinstea Sfântului Antioco, unul dintre sfinţii protectori ai insulei. Localnicii se îmbracă în costume tradiţionale, dintre care unele sunt în familiile lor de generaţii. În biserici, altarele sunt ornate cu ţesături lucrate din „mătase de mare”-unul dintre cele mai fine materiale din lume, obţinut cu multă migală de la o specie de scoici uriaşe aflate pe cale de dispariţie, pinna nobilis. (Reluare)
AI idee?!(R)
Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie. Moderator: Corina Dobre Realizator: Codrut Panzaru Producator : Sinziana Milosoiu (Reluare)
Tonomatul de pe 2(R)
Producator :Aimee D’Albon (Reluare)
Teleshopping
Filler
România... în bucate(R)
TVR Timişoara Sarea în bucate Emisiune realizată de TVR Timişoara Prezentator: Dan Liuţ Producător: Florin Mihoc Producator: Alice Saceanu (Reluare)
Telejurnal TVR 2 LIVE
Meteo Sport Translator mimico-gestual Andreea Darie ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ Transmisiune directă
Cultura minorităţilor
Germani 300 de ani de la aşezarea şvabilor la Glogovăţ ( Vladimirescu). Producător: Alexandru Mihăilescu
Magazin Deutsche Welle
Euromaxx (EUROMAXX-Magazin despre lifestyle, Germania, 2024) PREMIERĂ Magazin săptămânal ce prezintă cele mai diverse şi mai fascinante evenimente culturale şi sociale europene. Episodul:219
Documentar 360° Geo
Pescuitul în delta fluviului Congo (Plongée au cœur du delta du Congo, Franţa-Germania, 2024) Regia: Dietmar Klumpp Marie Velakutshi plonjează de 150 de ori pe zi, pentru a extrage crustacee din apele tulburi ale fluviului Congo. Este o activitate obositoare şi periculoasă, mai ales din cauza curenţilor puternici. Dar tânăra nu are de ales, această activitate este unica ei sursă de venit, deşi populaţia de crustacee scade şi directivele de mediu se înmulţesc. Redactor: Gabriela Onea Redifuzare (AP)
Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului(R)
Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului (Nicolas Cage, le savant fou d’Hollywood, Franţa, 2025) Realizator: Nicolas Maupied Nicolas Cage este, într-adevăr, un actor-savant nebun; un artist puţin sărit de pe fix, dedicat în întregime experimentării, căutând permanent să-şi îmbunătăţească jocul actoricesc, hotărât să pună la punct noi formule şi folosind fiecare film al său drept un teren de testare. Firea sa profundă de savant nebun-cheia pentru a-l înţelege-este lentila prin care este filmat acest documentar-portret. (Reluare) (AP)
AI idee?!
Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie. Moderator: Corina Dobre Producator : Sinziana Milosoiu
Ferma(R)
Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc (Reluare)
România... în bucate
TVR Craiova Tăst Show Rata umpluta la cuptor si peste marinat Emisiune realizată de TVR Craiova Prezentator : Doru Ciolacu Producător : Simona Musuroi Producator: Alice Saceanu
Ora de ştiri LIVE
E vremea ta!
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice. Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu Responsabil realizare program: Cristina Dănilă Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
Cu: Alexander Pschill, Gedeon Burkhard, Reginald von Ravenhorst
Destine ca-n filme
Doina Levinta-"Un muzeu necesar" Una dintre cele mai discrete si respectate personalităti ale modei românesti, și-a transformat durerea în artă. După pierderea tragică a primului sot, s-a dedicat total creatiei vestimentare, găsind alinare si expresie artistică în munca sa. Debutând în anii ‘60 ca scenografă si creatoare de costume, a cucerit scena modei internationale, devenind primul designer din Europa de Est prezent la Săptămâna Modei de la New York. În viata de zi cu zi, rămâne elegantă si simplă, dar cu o prezentă care emană fortă si rafinament. Alături de sotul său, împărtăseste pasiunea pentru frumos, colectionând obiecte unicat si continuând să inspire prin creativitate, curaj si elegantă atemporală. Andrei Bortică-"Omul cu visul" La doar 22 de ani, Andrei Bortică trăieste între două lumi-filmul si viata reală. A înteles repede că adevărata sa putere e creatia. Se numeste „scenarist, actor si regizor al propriilor filme” si spune că „regia e sotia, iar actoria amanta”. Pasiunea pentru film se împleteste cu cea pentru oameni: este șsi co-fondator al unei clinici, un proiect construit cu aceeasi grijă ca un cadru de film perfect. Pierderea tatălui, un pasionat de automobile, l-a marcat profund si i-a devenit muza. A scris un scenariu în trei minute si a filmat în trei ore-o marturisire dureroasa despre dragoste, absentă șsi curajul de a transforma durerea în artă. Prezintă Iuliana Marciuc Producător Iuliana Marciuc (AP)
Gene Kelly - un american la... Hollywood
Documentar (Gene Kelly mène la danse, Franţa, 2024) Realizator: Claudia Collao O călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. Acest necunoscut născut în ghetourile americane, dar impregnat cu valorile Visului american, a reuşit să-şi croiască propriul drum şi să realizeze filme emblematice precum Un american la Paris şi Cântând în ploaie. (AP)
Tonomatul de pe 2
Producator :Aimee D’Albon
Magazin Deutsche Welle(R)
Euromaxx (EUROMAXX-Magazin despre lifestyle, Germania, 2024) -R Magazin săptămânal ce prezintă cele mai diverse şi mai fascinante evenimente culturale şi sociale europene. Episodul:219
Cu: Alexander Pschill, Gedeon Burkhard, Reginald von Ravenhorst
Cu: Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Dragoș Olaru
Ora de ştiri(R)
E vremea ta!(R)
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice. Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu Responsabil realizare program: Cristina Dănilă Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu (Reluare)
Documentar 360° Geo(R)
Documentar360°GEO Pescuitul în delta fluviului Congo (Plongée au cœur du delta du Congo, Franţa-Germania, 2024) Regia: Dietmar Klumpp Marie Velakutshi plonjează de 150 de ori pe zi, pentru a extrage crustacee din apele tulburi ale fluviului Congo. Este o activitate obositoare şi periculoasă, mai ales din cauza curenţilor puternici. Dar tânăra nu are de ales, această activitate este unica ei sursă de venit, deşi populaţia de crustacee scade şi directivele de mediu se înmulţesc. Redactor: Gabriela Onea (Reluare) (AP)
Reţeaua de idoli(R)
Producător: Irina Păcurariu (Reluare)
România... în bucate(R)
TVR Craiova Tăst Show Emisiune realizată de TVR Craiova Prezentator : Doru Ciolacu Producător : Simona Musuroi Producator: Alice Saceanu (Reluare)
E vremea ta!(R)
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice. Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu Responsabil realizare program: Cristina Dănilă Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu (Reluare)
Generaţia Fit
Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă. Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă. Producător: Iulia Popescu Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness