Satul meu
Studioul teritorial Iaşi
Studioul teritorial Iaşi
Producător Diana Ilica
Bujoraşi du pe vâlcele Într-o lume care pare că și-a pierdut busola, captivă între ecrane de telefon și zgomotul cluburilor, șapte tinere din Craiova au ales să demonstreze că tradiția poate fi mai „cool” decât orice trend de pe internet. Ele nu vânează aprecieri pe instagram, ci caută sunetul curat al muzicii vechi, într-un demers care transformă folclorul în cea mai pură formă de nonconformism. Grupul se numește „Bujorași de pe vâlcele” și este cel mai tânăr taraf de muzică arhaică din țară. Sub bagheta profesorului Cristian Mihăescu — mentorul care a dus-o pe Maria Chivu spre trofeul „Vedeta Populară” — aceste eleve de gimnaziu transformă lemnul viorii, al cobzei sau al fluierului în cea mai pură formă de exprimare. Am mers la Craiova să vedem cum degetele lor dau viață doinei și cum rigoarea repetițiilor clădește o nouă legendă. Realizator Catalin Apostol Între ruină şi viaţă La mai puțin de o oră de București, Herăștiul se află într-un echilibru fragil între ceea ce a fost și ceea ce mai poate fi salvat. Este un loc în care istoria nu se află doar în documente, ci în ziduri, în drumuri, în biserica veche și în urmele unor foste domenii care au modelat identitatea zonei. De-a lungul timpului, aici s-au intersectat influențe culturale, politice și economice care au lăsat în urmă o moștenire complexă. De la reședințe boierești și influențe aristocratice, la perioade de transformare radicală în secolul XX, Herăștiul a trecut prin toate etapele unei istorii românești în miniatură: dezvoltare, schimbare, reorganizare și, mai recent, abandon. Astăzi, unele dintre aceste urme sunt încă vizibile, altele sunt în pragul dispariției. Există clădiri care au rezistat timpului, dar și spații care se degradează accelerat, în lipsa unor intervenții coerente și a unor soluții administrative clare. Între patrimoniu și ruină, diferența devine tot mai subțire. Realizator Melania Trifu Prezintă Irina Luca Jurnalist Dana Ştefănescu Realizator Ioana Mureşan (Reluare)
Ştiri Prezintă Dorina Florea Producatori: Eva Matei, Antonela Ghemu , Mirela Baltă Transmisiune directă
Moderator şi realizator Daniela Zeca Buzura
Medici pentru România: Prof. Dr. Olga Simionescu, șef Clinică Dermatologie I, Spitalul Clinic Colentina- Despre frumusețe și exagerări Conectați cu Diaspora: Dr. Diana Girniță, medic reumatolog și medicină internă, profesor voluntar în program reumatologie, Universitatea de Medicină din Cincinnati, SUA-Perimenopauza, menopauza și bolile autoimune, efecte și soluții inovatoare Atenție la oboseala cronică!, cu Psiholog clinician Cătălina Constantin, psihoterapeut, director Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog Prezentator Măriuca Mihăilescu Jurnalist Lucian Băbeanu Realizator şi producător Monica Ancuţa-Tiuntiuc
Cera Stan, SUA În partea de N-V a orașului Chicago, în care multe clădiri istorice au fost restaurate, un loc impresionat este fostul templu masonic construit în anii 20’ pentru organizația Cavalerilor Templieri (Knights Templar). Astăzi, povestea impunătorului ansamblu de construcții continuă datorită pasiunii unei românce. Apariție boema și fermecătoare, Cera Stan a ajuns în SUA în urmă cu peste 40 de ani. Fără să știe nimic despre Chicago, fără planuri, fără să vorbească engleză. Acum, prin sprijin financiar, proiecte culturale și evenimente care unesc, Cera arată cu un farmec personal greu de egalat, că succesul adevărat înseamnă să ridici și pe alții în jurul tău. Mereu, chiar și într-o un loc despre care, acasă, la București, se poate spune ca e un capăt de lume. Jurnalist Ioana Constantin Realizator Irina Păcurariu
Prezentator şi producător Tatiana Slivca
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Producător Diana Ilica
Realizator Vlad Ungar (Reluare)
Prezintă Marina Almăşan Jurnalişti: Mirela Vasile, Andreea Baciu Producător Marina Almăşan
Producător Lidia Voicu
Cera Stan, SUA În partea de N-V a orașului Chicago, în care multe clădiri istorice au fost restaurate, un loc impresionat este fostul templu masonic construit în anii 20’ pentru organizația Cavalerilor Templieri (Knights Templar). Astăzi, povestea impunătorului ansamblu de construcții continuă datorită pasiunii unei românce. Apariție boema și fermecătoare, Cera Stan a ajuns în SUA în urmă cu peste 40 de ani. Fără să știe nimic despre Chicago, fără planuri, fără să vorbească engleză. Acum, prin sprijin financiar, proiecte culturale și evenimente care unesc, Cera arată cu un farmec personal greu de egalat, că succesul adevărat înseamnă să ridici și pe alții în jurul tău. Mereu, chiar și într-o un loc despre care, acasă, la București, se poate spune ca e un capăt de lume. Jurnalist Ioana Constantin Realizator Irina Păcurariu (Reluare)
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Producător Victor Dochia
Invitaţi: Elena Javelea, Violeta Botezatu, Mariana Mihăilă, Natalia Gordienko Prezintă Paul Surugiu-Fuego Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu Producător Codruţa Prunariu
Concurs de curiere Realizator şi producător Adina Toderaşcu
Cu: Alexandra Borbély, Diána Magdolna Kiss, Bogdan Dumitrache
Producător Elena Dinu
Seratele lui Iosif Sava Producător Irninis Miricioiu
Talent-show în care protagonişti sunt copiii Prezintă Florina Constantinescu Coprezentator Cătălin Neamţu Invitat special Dominic Mureşan Jurnalist Iulia Ioaniţoaia Producător Monica Mihai (Reluare)
Producător Ana Maria Sandu (Reluare)
Producător Diana Ilica
Cera Stan, SUA În partea de N-V a orașului Chicago, în care multe clădiri istorice au fost restaurate, un loc impresionat este fostul templu masonic construit în anii 20’ pentru organizația Cavalerilor Templieri (Knights Templar). Astăzi, povestea impunătorului ansamblu de construcții continuă datorită pasiunii unei românce. Apariție boema și fermecătoare, Cera Stan a ajuns în SUA în urmă cu peste 40 de ani. Fără să știe nimic despre Chicago, fără planuri, fără să vorbească engleză. Acum, prin sprijin financiar, proiecte culturale și evenimente care unesc, Cera arată cu un farmec personal greu de egalat, că succesul adevărat înseamnă să ridici și pe alții în jurul tău. Mereu, chiar și într-o un loc despre care, acasă, la București, se poate spune ca e un capăt de lume. Jurnalist Ioana Constantin Realizator Irina Păcurariu (Reluare)
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Producător Victor Dochia (Reluare)
Invitaţi: Elena Javelea, Violeta Botezatu, Mariana Mihăilă, Natalia Gordienko Prezintă Paul Surugiu-Fuego Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu Producător Codruţa Prunariu (Reluare)
Realizator Vlad Ungar (Reluare)