Posturi romanesti
07:00
Dialoguri veritabile (R) | A7TV 07:00
Inimi sfărâmate (R) | Acasa Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
Sila Turkoglu, Evrim Alasya, Baris Kilic

Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine.
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!

Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.

Gordon Ramsay găteşte în bucătării profesioniste de peste 25 ani. A fost instruit de cei mai buni bucătari din întreaga lume şi la rândul lui, i-a instruit pe câţiva dintre cei mai buni. În această nouă serie, el înlătură complexitatea şi dificultatea artei culinare şi ne învaţă cum să preparăm mâncăruri fabuloase cu uşurinţă.
07:00
Telejurnal matinal | TVR 1 Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri.
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri.
(I)
07:00
Mel Gibson - la nebunie, din tot sufletul (R) | TVR Cultural Documentar
(Mel Gibson-À la folie, passionnément... , Franţa, 2022)
Regia şi scenariul: Bruno Sevaistre
Ascensiunea, căderea şi revenirea lui Mel Gibson, una dintre vedetele cele mai iubite, dar şi mai controversate, de la Hollywood. De la Mad Max la Patimile lui Hristos, de la Arme fatale la Braveheart...
Hollywood-ului îi place să-şi devoreze copiii. În numai un deceniu, Mel Gibson s-a prăbuşit de la statutul de erou la cel de „ilustru necunoscut”.
Redactor: Ştefan Asavei
(Reluare)
(AP)
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri.
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
Meditații la Scriptură, cu Rei Abrudan
07:30
Levintza prezintă (R) | TVR 2 In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.
Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.
“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!
Prezentator: Doina Levintza
Producator: Cristina Oancea
Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL
(Reluare)
In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.
Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.
“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!
Prezentator: Doina Levintza
Producator: Cristina Oancea
Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL
(Reluare)
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
08:00
De vorbă cu Doctorul (R) | A7TV Infotainment medical de interes general.
08:00
Condamnați la iubire (R) | Acasa „Calea Maestrului” este un talk-show difuzat în peste 190 de țări, plin de dinamism, potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie. Prin interviuri provocatoare și discuții susținute de prezentatori dinamici, această serie ne inspiră să împărtășim mesajul Evangheliei cu oamenii din jurul nostru....
Emisiunea în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze.

Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.

Bună dimineața, România! | B1 TV 08:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON 08:00
Cuvântul Lui Dumnezeu Pentru Astăzi | Credo TV meditații zilnice de Bob și Debby Gass
08:00
Bursa locurilor de munca | Job TV Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Furkan Okumus, Bugra Kiliçarslan, Eda Baslamisli

Pastilele Vouă încearcă, ediţie de ediţie, să menţină bunul gust al telespectatorilor în materie de umor. În scenetele emisiunii se regăsesc şi locatarul de la bloc, ţăranul dintr-un sat oarecare, familia şi capra vecinului, toţi surprinşi în situaţii cât se poate de reale. Telespectatorii se regăsesc astfel în scenetele grupului şi au impresia că pot fi oricând eroii emisiunii, graţie jocului plin de naturaleţe al celor de la Vouă.
08:00
Folclor TVR 70 (R) | TVR 1 Prezentator si producător Iuliana Tudor
Jurnalist Anamaria Voicu
(Reluare)
Prezentator si producător Iuliana Tudor
Jurnalist Anamaria Voicu
(Reluare)
08:00
Tonomatul de pe 2 (R) | TVR 2 Producator :Aimee D’Albon
Redactor :
(Reluare)
Producator :Aimee D’Albon
Redactor :
(Reluare)
(II)
Prezintă: Cristina Liberis
Producători: Daniel Paraschiv, Sînziana Miloşoiu şi Aziza Micu
(Reluare)
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri.
real. prof. Gabriel Braic
Adrian Pătrașcu, Cristian Crețu, Vasile Mincu
Evangheliile - dramatizare
Seminarul „Dăltuit”, oferit de Walk Thru the Bible, prezintă o călătorie de șase sesiuni prin viața lui Simon Petru. Vom descoperi împreună cum l-a dăltuit sau cum l-a transformat Dumnezeu pe Petru, dintr-un simplu pescar într-un lider puternic, dintr-o bucată de stâncă fără formă într-o...
Pastilele Vouă încearcă, ediţie de ediţie, să menţină bunul gust al telespectatorilor în materie de umor. În scenetele emisiunii se regăsesc şi locatarul de la bloc, ţăranul dintr-un sat oarecare, familia şi capra vecinului, toţi surprinşi în situaţii cât se poate de reale. Telespectatorii se regăsesc astfel în scenetele grupului şi au impresia că pot fi oricând eroii emisiunii, graţie jocului plin de naturaleţe al celor de la Vouă.
Producător Diana Ilica
09:00
Știrea cea bună (R) | A7TV Night entertainment show cu persoane publice din diverse domenii.
Konca Cilasun, Sinem Ünsal, Ozan Akbaba
Cartea Cărților îi învață pe copii adevăruri morale atemporale și lecții de viață prin aventurile captivante, bazate pe Biblie a doi copii care călătoresc în timp împreună cu roboțelul lor. Călătorește în timp cu Cristi, Oana și Memo și pregătește-te pentru o călătorie memorabilă!...
mesaje biblice din biserici penticostale din USA
Emisiunea aduce în prim-plan analiza lucidă si dezbaterea echilibrată a celor mai importante subiecte ale zilei. Fiecare ediţie abordează teme esenţiale din domenii precum politica, economia, societatea, administraţia publică şi evenimentele internaţionale cu impact direct asupra României. În platou sunt invitaţi politicieni, analişti, jurnalişti, economişti, reprezentanţi ai societăţii civile sau experţi relevanţi pentru subiectele discutate. Aceştia contribuie la o dezbatere dinamică, bazată pe argumente, date şi opinii bine fundamentate. "Miezul problemei" nu este doar o emisiune de actualitate, ci un spaţiu de dialog autentic, unde întrebările importante primesc răspunsuri directe, iar telespectatorii sunt invitaţi să înţeleagă dincolo de aparenţe.
Alin Brancu, George Simion, Luisa Purdescu

LIVE din Catedrala Patriarhală
09:00
Prue Leith: Bucătăria mea din Cotswold | TV Paprika Prue găteşte mai multe preparate ideale pentru musafiri, înainte să i se alăture Alison Hammond pentru a pregăti un desert. Încercând să arate cât este de polivalent pepenele, Prue face două preparate cu el. Pentru a face preparate simple şi delicioase pentru petreceri, Prue foloseşte un ingredient cumpărat. John, soţul lui Prue, merge la o fermă ca să vadă cum sunt dresaţi câinii care păzesc oile. Şi prietenii lor ne spun cum afumă somonul folosind metode clasice.
(III)
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri.
Producători: Fekete Hajnal, Kulcsar Andrea, Szombatfalvi Katalin, Berecki Edit.
Producător: Kantor Emoke.
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până...
Acest program este o emisiune pentru copii bazată pe credință, concepută pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. Fiecare episod include un obiect unic de explorat, o vizită locală în lumea reală legată de acel obiect, o poveste de teatru de păpuși amuzantă și un proiect fascinant...
AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.
Moderator: Corina Dobre
Realizatori: Sînziana Miloşoiu, Mihaela Iamandei
Producător: Sînziana Miloşoiu

Prezintă: Bogdan Stănescu şi Camelia Văcaru
Producător: Miruna Moraru
(Reluare)
Producători: Agyagasi Levente.
Invitaţi: Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Costi Burlacu, Corina Ţepeş, Marina Almăşan, Sorin Mărcuş, Antonela Ferche, Liviu Butiu
Prezintă Paul Surugiu-Fuego
Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu
Producător Codruţa Prunariu
(Reluare)
Adela Popescu, Dan Bordeianu, Constantin Cotimanis

Seria aceasta contestă opinia stereotipică comună potrivit căreia Raiul este un loc plictisitor, unde se va ține veșnic slujbă bisericească. În schimb, prezintă Raiul ca un loc fizic, vibrant și activ, un „pământ nou” și un „Ierusalim nou”, unde credincioșii vor avea trupuri înviate, se vor...
10:00
Te filmezi, te angajezi! | Job TV 14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Vezi ce crezi ca să înțelegi ce vezi!
Vezi ce crezi ca să înțelegi ce vezi!
Emisiune de folclor cu invitaţi şi dedicaţii muzicale.
Vittoria Puccini, Alessandro Preziosi, Tommaso Ragno

În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
Emisiune de infotainment si analiză socială care porneste de la realitătile societătii românesti de astăzi si de la subiectele ce stârnesc interes, curiozitate si discutii în social media. Programul selectează fenomene, întâmplări, situatii si controverse relevante, le verifică si le explică prin dialog cu invitati, date, materiale video, elemente grafice si umor inteligent. Identitatea vizuală trebuie să comunice ideea „ne-am prins”: un subiect care circulă fragmentat în societate este desfăcut, analizat si explicat.
Emisiunea urmăreste teme care afectează viata de zi cu zi: comportamente sociale, educatie, sănătate, cultură, consum, tehnologie, relatii interumane, economie cotidiană, tendinte digitale, situatii administrative si initiative ale comunitătilor. Atunci când o temă implică institutii, accentul rămâne pe experienta si consecintele pentru cetăteni.
Formatul îmbină rigoarea editorială a televiziunii publice cu dinamica retelelor sociale. În locul unei dezbateri agresive propune o conversatie documentată, inteligibilă, cu ritm, personalitate, umor șsi invitati care pot explica realitatea dincolo de senzationalism.
Alegem subiecte care preocupă publicul online, dar le analizăm cu instrumentele jurnalismului profesionist.
Invitatii vor fi alesi dintre sociologi, psihologi, medici, profesori, cercetători, experti în tehnologie, antreprenori, artisti, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, creatori de continut credibili si persoane implicate direct în subiectul discutat.
Criteriile de selectie sunt relevanta pentru tema editiei, competenta, disponibilitatea pentru dialog si capacitatea de a comunica inteligibil si firesc.
Prezentator si responsabil realizare program: Bogdan Muzgoci
Producator si responsabil realizare program: Horatiu Rusu

Dimineti perfecte | TVR 3 Studioul teritorial Iaşi
Producator
Transmisiune directa
Producător: Giliga Sandor.
Producători: Nagy Emoke.
Mihai Potârniche
Producător: Violeta Gorgos
În „Cele 7 minuni de la Cruce”, Wilkin van de Kamp ne conduce într-o călătorie prin cele șapte momente în care sângele lui Isus a udat pământul în ultimele opt ore de viață ale Sale. Cele șapte situații când trupul lui Isus a sângerat nu au avut loc în mod accidental. ...
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă.
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
LIVE din Catedrala Patriarhală
10:30
Dezacorduri de pace (R) | TVR 1 Moderator Monica Ghiurco
Producător Raluca Neagu
(Reluare)
Moderator Monica Ghiurco
Producător Raluca Neagu
(Reluare)
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu
Producători: Fekete Hajnal, Kulcsar Andrea, Szombatfalvi Katalin, Berecki Edit, Nagy Emoke.
În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
10:55
Memoria tiparului | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup
Producător: Rakoczi Levente.
11:00
Business la Superlativ (R) | A7TV Infotainment show dedicat antreprenorilor și celor care sunt interesati de antreprenoriat.
11:00
Ştirile Acasă Actualităţi | Acasa 11:00
Oracolele lui Dumnezeu: Povestea Vechiului Testament (R) | Alfa Omega TV Biblia este cea mai vândută carte din toate timpurile. Aceasta a influențat lumea și cultura modernă, dar rămâne în continuare unul dintre cele mai controversate texte din toate timpurile. Fiind scrisă în trei limbi pe o durată de 1.500 de ani de către peste 40 de autori, această Carte remarcabilă a...
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars.

interviuri cu Dr. Baruch Korman, realizatoare: Simona Pop Vancea
Bianca Rinaldi, Paula Lobo Antunes, Luis Bacceli

Emisiune în limba maghiară Studioul teritorial Cluj
Producător Feketelaki Tibor
Producători: Claudiu Oros, Simona Boantă, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Angela Precup.
11:10
Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika "Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia."
Pastilele Vouă încearcă, ediţie de ediţie, să menţină bunul gust al telespectatorilor în materie de umor. În scenetele emisiunii se regăsesc şi locatarul de la bloc, ţăranul dintr-un sat oarecare, familia şi capra vecinului, toţi surprinşi în situaţii cât se poate de reale. Telespectatorii se regăsesc astfel în scenetele grupului şi au impresia că pot fi oricând eroii emisiunii, graţie jocului plin de naturaleţe al celor de la Vouă.
Producător: Angela Precup.
Producător: Vasile Braic.
11:30
Telefoneaza, Job TV te premiaza! | Job TV Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă
Sezon nou
Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă
Sezon nou
11:30
România... în bucate (R) | TVR 2 TVR Iaşi
#Calatorie cu gust-Iasi.
Emisiune realizată de TVR Iaşi
Prezentator si realizator: Raluca Chirilă Aftene
Producător: Raluca Chirilă Aftene
Producator: Alice Saceanu
(Reluare)
TVR Iaşi

Studioul teritorial TVR Iaşi
#Călătorie cu gust
Prezentator, realizator şi producător Raluca Aftene
Producător Alice Săceanu
(Reluare)
11:35
Mic portret de mari românce | TVR 1 Producător Cornel Mihalache
Producător Cornel Mihalache
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
Ce te faci dacă într-o zi obişnuită ţi se întâmplă ceva neobişnuit? Eşti nervos? Eşti stresat? Te-a enervat şefu/şefa? Nu îţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs, care nu dăunează grav sănătăţii. Se prescrie în fiecare săptămână de luni până vineri timp de un sfert de oră, de la orele 20:00. Poţi să te uiţi sau poţi să fii chiar tu cel căruia îi aplicăm de urgenţă un tratament de umor. Pe stradă, în trafic, la cumpărături..niciodată nu ştii de unde sare o glumă savuroasă.

Producător: Claudia Zatreanu.
Gabriela Spanic, Gala Montes, Giovanni Florido
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!

Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale momentului.

12:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON 12:00
Când Fiul Tău Te Va Întreba (r) | Credo TV cu Gabriel și Gigi Cosman
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.

Informații medicale privind îngrijirea copiilor.

Natalia Jerez, Mario Espitia, Sofia Bernal Araujo

Informatiile amiezii | TVR 2 Meteo
Translator mimico-gestual Andreea Darie
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă
Meteo

* Concert simfonic Enescu Liszt
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș
Solist: Bogányi Gergely, pian
Dirijor: Pablo Boggiano
Moderator Maria Coman
Realizator şi producător Liliana Văduva
(Reluare)
Este Crăciunul la vila D'Acampo! Gino și familia D'Acampo se adună cu prietenii în Sardinia pentru o sărbătoare tradițională cu bucate italiene, care culminează cu un ospăț în care Gino își etalează mâncărurile preferate. În vila din Sardinia, toți membrii familiei se pregătesc pentru adunarea efervescentă de Crăciun: În pregătiri sunt implicați și Gino și soția sa, Jessica, cei trei copii ai lor, Luciano, Rocco și Mia, și cei doi câini ai lor, Oreo și Duke. Și-au îmbrăcat deja puloverele de Crăciun, iar sărbătoarea se apropie: așa că e timpul să ne apucăm de treabă! Pentru Gino, aceasta este perioada preferată a anului, când poate îmbina tradițiile italiene pe care le-a învățat în copilărie cu tradițiile englezești ale familiei sale, totul în compania celor dragi.
O emisiune in care medici, oameni de stiinta si specialisti in terapii complementare va ajuta sa va identificati problemele de sanatate, sa va tratati si, foarte important, sa va vindecati!
În seria de 10 episoade, filmată în frumosul Oxford din Anglia, diverși oameni studiază viața, scrierile și impactul iubitului autor C.S. Lewis. Urmărește programul dacă vrei să ai o nouă perspectivă asupra lucrărilor lui Lewis. În plus, vei vedea conturându-se portretul bărbatului care a modelat...
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu.

12:30
Indicator Pentru Minte Și Suflet (r) | Credo TV realizatoare Gabriela Povian
12:30
Bursa locurilor de munca | Job TV Emisiunea va avea mai mulţi invitaţi care vor discuta cele mai importante evenimente având un pronunţat caracter informativ.
Revenind la comorile ascunse ale patriei sale, Gino pornește într-o călătorie culinară în timp ce le prezintă telespectatorilor regiunile mai puțin cunoscute din cea mai sudică parte a Italiei: Puglia și Basilicata. El dezvăluie cea mai uimitoare față a țării: aventurându-se în colțul sudic și talpa „cizmei” italiene, călătorește prin spații romantice intercalate cu munți stâncoși, orașe peșteră antice, plaje cu nisip și ape limpezi de un albastru strălucitor. Aceste regiuni păstrează însă multe secrete: o mare parte a istoriei lor este împletită cu popoarele antice grecești și bizantine care au ocupat zona, a căror influență se observă în plantele cultivate local, în gastronomia locală și chiar în dialectul vorbit în această regiune, devenită un creuzet al popoarelor.
Producător: Claudia Zatreanu.
Cu: Kim Yeong Ae, Yun Seong Ah, Nae-sang Ahn
Cu: Kim Yeong Ae, Yun Seong Ah, Nae-sang Ahn
Producători: Claudiu Oros, Simona Boantă, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Angela Precup.
Producător: Angela Precup.
13:00
De vorbă cu Doctorul (R) | A7TV Infotainment medical de interes general.
Disha Parmar, Nakuul Mehta, Guru Haryani

Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,...
real. Valentin Giurici
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.

Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive.
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Cunoscută pentru stilul său neînfricat și abordarea îndrăzneață a bucătăriei regionale mexicane, chef Claudette Zepeda o învață pe Pamela Anderson, vedeta de la Hollywood, cum să creeze un festin fabulos, alcătuit din tamales învelite în frunze de bananier, tetelas de cartofi și mazăre, salată de dovlecei prăjiți și o cremă de porumb dulce.
13:00
Cultura minorităţilor | TVR 2 Maghiara de pe doi Sezon Nou
Helikon 100-expozitie la Centrul de Artă din Transilvania
Producător: Kacsó Edith
Maghiara de pe doi Sezon Nou
Helikon 100-expozitie la Centrul de Artă din Transilvania
Producător: Kacsó Edith
Producător: Miruna Moraru
Paradox psihologic fascinant: dorința de normalitate care genereaza excelența. O discutie despre ambiție, acceptare și adevarata miza a succesului in societate. Din lupta tacuta cu etichetele, unii oameni ajung sa faca lucruri excepționale doar pentru a fi, in sfarșit, priviți de la egal la egal.
Invitat: Adrian Barbu, licentiat in Stiinte Administrative-Administratie Publica la Universitatea Babes-Bolyai, persoana Surda Moderator Eugen Rusu
Interpreta de Limba Semnelor Romane: Monica Catutoiu
Producător Mădălina Rădulescu Vochin
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Producător: Petronela Moraru.
Studioul teritorial Iaşi
Producător Olena Popovych
Seria Documentarelor 360° GEO situată la graniţa dintre documentar şi reportaj abordează subiecte fascinante despre lumea care ne înconjoară.
Pastilele Vouă încearcă, ediţie de ediţie, să menţină bunul gust al telespectatorilor în materie de umor. În scenetele emisiunii se regăsesc şi locatarul de la bloc, ţăranul dintr-un sat oarecare, familia şi capra vecinului, toţi surprinşi în situaţii cât se poate de reale. Telespectatorii se regăsesc astfel în scenetele grupului şi au impresia că pot fi oricând eroii emisiunii, graţie jocului plin de naturaleţe al celor de la Vouă.
13:30
Ucenicie zilnică cu Chip: O relație tot mai profundă cu Dumnezeu (R) | Alfa Omega TV Această călătorie de 15 episoade prin Filipeni 1-2 te va ajuta să îți formezi obiceiul de a citi Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Nu numai că te va ajuta să înveți cum să studiezi Biblia, dar Chip îți va arăta și cum să te apropii mai mult de Dumnezeu în acest timp....
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii.

Emanuel - Speranță Pentru Tine (r) | Credo TV Betigül Ceylan, Cenay Türksever
Betigül Ceylan, Cenay Türksever
13:30
Magazin Deutsche Welle | TVR 2 Revoluţia tehnologică (REV-Magazin auto, Germania, 2024) PREMIERĂ
Noile tehnologii revoluţionează maşinile, oraşele, modul nostru de viaţă. Programul-magazin detaliază paşii acestei revoluţii tehnologice.
Episodul: 230
Revoluţia tehnologică (REV-Magazin auto, Germania, 2024) PREMIERĂ
Noile tehnologii revoluţionează maşinile, oraşele, modul nostru de viaţă. Programul-magazin detaliază paşii acestei revoluţii tehnologice.
Episodul: 230
Studioul teritorial Tg.Mureş Producător Simona Toncean
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu.
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu.
14:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON Javier Gutiérrez, Guillermo Campra, David Janer
Cu: Ercan Kesal, Akin Akinozu, Metin Coskun

Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.

Documentar 360° Geo | TVR 2 New York şi bucătăria mobilă (New York et ses food trucks, Franţa-Germania, 2023)
Regia: Sascha Just
Tonetele stradale cu mâncare sunt omniprezente în New York, mai ales în cartierul Astoria din Queens, zona cu cea mai mare concentraţie multiculturală. Nicăieri în lume nu mai există o asemenea diversitate lingvistică şi etnică. Aici, la fiecare colţ de stradă, întâlneşti rulote cu specialităţi culinare şi reţete pline de savoare: egiptene, libaneze, asiatice, braziliene, mexicane, japoneze...
New York şi bucătăria mobilă (New York et ses food trucks, Franţa-Germania, 2023)
Regia: Sascha Just
Tonetele stradale cu mâncare sunt omniprezente în New York, mai ales în cartierul Astoria din Queens, zona cu cea mai mare concentraţie multiculturală. Nicăieri în lume nu mai există o asemenea diversitate lingvistică şi etnică. Aici, la fiecare colţ de stradă, întâlneşti rulote cu specialităţi culinare şi reţete pline de savoare: egiptene, libaneze, asiatice, braziliene, mexicane, japoneze...
14:00
Provocarea regiunilor (R) | TVR 3 Studioul teritorial Craiova (R din 19 nov.)
Producător
(Reluare)
Etnikuit (alte minorităţi) Sezon nou
Festivalul Folcloric Multietnic “Pe Malul Râului Caraș” organizat la Carșova de Uniunea Croaților din România
Producător: Anamaria Tecuceanu Bobe
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Realizatorii: Coralia Matea, Vasile Braic, Costin Miron. Producător: Veronica Sala.
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu.
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
Dumnezeu cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. Secretele acestei lumi nu sunt ascunse de El. El cunoaste destinele oamenilor. Dumnezeu stie toate lucrurile si le descopera prin profetii Sai. O emisiune cu Cindy Jacobs. Cindy, este presedintele si co-fondatorul, impreuna cu sotul ei Mike, a organizatiei misionare...
14:30
Creștin La Timpul Prezent (r) | Credo TV cu Iuliu Centea
Sezon nou
TVR Moldova
Invitaţii emisiunii sunt personalităţi din diferite domenii, iar discuţiile sunt pline de confidențe, destăinuiri despre experiențe, eșecuri, dorințe de realizare, stări de bine, emoții, creșteri.
Moderatorul Anatol Guzic
Producător: Adriana Goraş
Am umblat prin multe locuri, ne-am văzut cu multă lume. Acesta este ideea din care s-a născut emisiunea „Cărți de vizita”: O selecție de ”no commenturi” cu localitățile, instituțiile, monumentele, edificiile deosebite pe unde au trecut echipele de filmare TVR Târgu Mureș. Emisiunea este o selecția zilnică de aproximativ 17 videoclipuri „no comment” care se transformă într-un caleidoscop muzical plin de culoare și informații vizuale, folosind în exclusivitate imagini din arhiva studioului. Producător: Vajda Attila.
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
Producători şi realizatori: Radu Dănilă, Cristina Dănilă
14:55
Prue Leith: Bucătăria mea din Cotswold | TV Paprika Prue găteşte mai multe preparate ideale pentru musafiri, înainte să i se alăture Alison Hammond pentru a pregăti un desert. Încercând să arate cât este de polivalent pepenele, Prue face două preparate cu el. Pentru a face preparate simple şi delicioase pentru petreceri, Prue foloseşte un ingredient cumpărat. John, soţul lui Prue, merge la o fermă ca să vadă cum sunt dresaţi câinii care păzesc oile. Şi prietenii lor ne spun cum afumă somonul folosind metode clasice.
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
14:57
Cuvântul Lui Dumnezeu Pentru Astăzi | Credo TV meditații zilnice de Bob și Debby Gass
15:00
Ştirile Acasă Magazin | Acasa Va propune o calatorie in inima traditiilor evreiesti pentru a invata si intelege mai bine Biblia si relatia pe care Dumnezeu vrea sa stabileasca cu fiecare om. ...
cu Ioana Constantin
cu Ioana Constantin
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru | Kanal D În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
În prim plan-ul show-ului se află adolescenți care doresc să își sărbătorească majoratul, tineri care își doresc o petrecere de vis, ca de vedetă. Să primească mașini de fițe și carduri cu fonduri nelimitate, să petreacă în localuri luxoase, sunt doar cîteva din “micile” pretenții ale adolescenților.
Ernest va fi alături de tineri de la început, încă de la primele etape ale organizării petrecerii de majorat, analizînd evoluția lucrurilor. Prietenii, frații și bunicii acestora vor condimenta show-ul dezvăluindu-ne poveşti impresionante și întîmplări amuzante din viaţa sărbătoriților.

Cu: Çagatay Ulusoy, Demet Ozdemir, Gökhan Mete

Emisiunea Superspeed aduce cele mai noi informații din domeniul auto, te pune la curent cu detaliile tehnice la care trebuie să fii atent când vrei să-ți achiziționezi o mașină și prezintă cele mai noi modele de automobile de pe piață.
Emisiune cu şi despre comunitatea romă
Producător Oana Roșca Crețulescu
Emisiune cu şi despre comunitatea romă
Producător Oana Roșca Crețulescu
15:00
D'ale lu' Mitică (R) | TVR 2 Producător: Liliana Vlad
(Reluare)
Producător: Liliana Vlad
(Reluare)
15:00
Telescoala in limba maghiara | TVR 3 Studioul teritorial Cluj
Producator Feketelaki Tibor
Invitată Anda Vahnovan
Moderator Anatol Guzic
Producător Adriana Goraş
Producător: Fekete Hajnal.
Madalasa Sarma, Paras Kalnawat, Sudhanshu Pandey
Această emsiune are scopul ca femeile tinere din întrega lume să afle ca Dumnezeu are un scop pentru viața lor și că au fost chemate să facă lucruri extraordinare. Alăturați-vă lui Jeni în căutarea extraordinarului, pe parcursul acestor emisiuni atractive. ...
Urmărește show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” și află cum să-ți îmbunătățești arta de a găti preparate delicioase. Show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” îți va dezvălui secretele pentru un gust unic și memorabil.
Sezon nou
Studioul teritorial Timişoara
Piper pe limbă" este o emisiune realizată de către scriitorul și jurnalistul Robert Șerban.
Într-un format de talk-show, în cadrul căruia moderatorul are-în fiecare ediţie-unul, doi sau trei invitaţi din lumea artelor, a ştiinţelor, învăţământului, dreptului, medicinei etc., "Piper pe limbă" a adus în platotul TVR TImișoara nume consacrate ale culturii, ori oameni tineri, în plină afirmare, ce pot fi văzute şi auzite în dialoguri firești, fără emfază sau morgă, polemice și prietenești. Emisiunea este racordată la actualitatea culturală şi socială nu doar din Timişoara şi din vestul ţării, încercând să aducă în atenţia telespectatorilor oameni şi evenimente dintre cele mai importante din toată România.Sper finalul fiecărei ediţii, Robert Şerban prezintă noutăţi editoriale cu scopul de a-şi informa publicul despre cărţile recent apărute.
Producător Robert Serban
Viața comunităților etnice urbane, acolo unde tradiția întâlnește ritmul orașului.
Producător Nicoleta Epure
Viața comunităților etnice urbane, acolo unde tradiția întâlnește ritmul orașului.
Producător Nicoleta Epure
În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
Producător Laurentiu Nastase
Infotainment cultural cu teme de actualitate spirituală și educațională.
Seria aceasta contestă opinia stereotipică comună potrivit căreia Raiul este un loc plictisitor, unde se va ține veșnic slujbă bisericească. În schimb, prezintă Raiul ca un loc fizic, vibrant și activ, un „pământ nou” și un „Ierusalim nou”, unde credincioșii vor avea trupuri înviate, se vor...
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
O emisiune cu vedete, intrigi şi scandal, ce reuşeşte să aducă zilnic în atenţia publicului subiecte inedite şi de actualitate.

16:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON mesaje din Biserica Happy Valley, Arizona
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.

Sezon Nou
AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.
Moderator: Corina Dobre
Realizator: Codruţ Pânzaru

Studioul teritorial Tg.Mureş
Producător Lacrima Balint
Emisiunea explică pe înţelesul tuturor ce se întâmplă în economie, cum ne afectează şi, mai ales, care sunt soluţiile şi cum putem depăşi problemele puse în discuţie.
Moderatori: Cătălin Deacu, Maria Smarandache, Narcis Popescu
Producător Ana-Maria Gheorghe
Transmisiune directă
Unicul jurnal regional în limba maghiară din cadrul Societății Române de Televiziune, care pe lângă cele mai importante subiecte generale regionale, tratează subiecte din viața socială și culturală a comunității maghiare. Producători: Fekete Hajnal, Kulcsar Andrea, Kos Anna, Szombatfalvi Katalin, Berecki Edit, Nagy Emoke.
Producător: Berecki Edit.
Vandana Vithlani, Mohammad Nazim, Rupal Patel
Cartea Cărților îi învață pe copii adevăruri morale atemporale și lecții de viață prin aventurile captivante, bazate pe Biblie a doi copii care călătoresc în timp împreună cu roboțelul lor. Călătorește în timp cu Cristi, Oana și Memo și pregătește-te pentru o călătorie memorabilă!...
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Betigül Ceylan, Cenay Türksever
Betigül Ceylan, Cenay Türksever
În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
16:30
România... în bucate | TVR 2 Sezon Nou
TVR Moldova
Gatim romaneste
Prezintă Betty Turculeț
Producător Luminita Popa
Sezon Nou
TVR Moldova
Gatim romaneste
Prezintă Betty Turculeț
Producător Luminita Popa
*Concert simfonic Brahms Simfonia 2
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș
Dirijor: Pablo Boggiano
Producător: Szabo Csenge.
16:40
Zi de zi cu părintele Constantin Necula | TVR 1 Producător Victor Dochia
16:40
Zi de zi cu părintele Constantin Necula | TVR 1 HD Producător Victor Dochia
Vittoria Puccini, Alessandro Preziosi, Tommaso Ragno
Vittoria Puccini, Alessandro Preziosi, Tommaso Ragno
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
Sezon nou
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
Sezon nou
Gala umorului Campionii comediei
Un omagiu dedicate celor 14 monştri sacri: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Octavian Cotescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Horaţiu Mălăele, Ştefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Ştefan Bănică şi Radu Beligan.
Producător Cosmin Dumitru
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
17:00
Ce bine că ești! (R) | A7TV În fiecare ediție a emisiunii veți putea urmări povestea de dragoste a unei familii.
César Évora, Cristián de la Fuente, Silvia Navarro
César Évora, Cristián de la Fuente, Silvia Navarro
Acest program este o emisiune pentru copii bazată pe credință, concepută pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. Fiecare episod include un obiect unic de explorat, o vizită locală în lumea reală legată de acel obiect, o poveste de teatru de păpuși amuzantă și un proiect fascinant...
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine!
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine!
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii.
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii.
real. Valentin și Corina Dedu
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
17:00
Romania face bine (R) | TVR 2 Se poate! Nu spunem asta suficient de des. Pentru că avem nevoie să vedem cu ochii nostri ca să credem. Asa că începem un nou sezon „România face bine”. Si avem un pariu de câstigat în fiecare săptămână. Pariul este să găsim oamenii care nu asteaptă ca lucrurile să se schimbe. Le schimbă ei. Cu curaj, câteodată cu încăpătânare, ei aleg să construiască. Să le demonstreze si celorlalti că se poate. Asta este România pe care ne propunem să o descoperim în această emisiune! Pentru că România despre care vorbim cu mândrie nu e doar o idee. Există! si este construită de oameni, în fiecare zi. Începe un nou sezon „România face bine”. În fiecare joi de la ora 20.05 la TVR2.
Prezintă: Irina Luca
(Reluare)
Se poate! Nu spunem asta suficient de des. Pentru că avem nevoie să vedem cu ochii nostri ca să credem. Asa că începem un nou sezon „România face bine”. Si avem un pariu de câstigat în fiecare săptămână. Pariul este să găsim oamenii care nu asteaptă ca lucrurile să se schimbe. Le schimbă ei. Cu curaj, câteodată cu încăpătânare, ei aleg să construiască. Să le demonstreze si celorlalti că se poate. Asta este România pe care ne propunem să o descoperim în această emisiune! Pentru că România despre care vorbim cu mândrie nu e doar o idee. Există! si este construită de oameni, în fiecare zi. Începe un nou sezon „România face bine”. În fiecare joi de la ora 20.05 la TVR2.
Prezintă: Irina Luca
(Reluare)
Studioul teritorial Craiova
Producator Simona Musuroi
Meseria de țăran agricultor este în continuare desconsiderată de mulți din societatea actuală. Vocația sinceră, spiritul de afaceri, iubirea față de pământ manifestată de interlocutorii acestei emisiuni pot schimba „desconsiderarea” nejustificată față de meseria de agricultor. Sfaturile practice și puterea exemplului pozitiv garantează succesul acestei emisiuni. Producător: Rakoczi Levente.
17:05
Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika "Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia."
Javier Gutiérrez, Guillermo Campra, David Janer
Producător: Miruna Moraru
„Dumnezeu vorbește” este o serie care arată modul inediat în care Dumnezeu încă vorbește și astăzi! Creștini obișnuiți ne povestesc, pe scurt și concis, modul în care Dumnezeu li s-a revelat și le-a vorbit în diverse situații sau momente cheie ale vieții lor, prin diverse moduri. Prin acest...
17:30
Telefoneaza, Job TV te premiaza! | Job TV 17:30
Reporter special (R) | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş (R din 14 nov.)
Producător Lacrima Balint
(Reluare)
PerformDance
Producător: Bogdana Pascal
Producători: Fekete Hajnal, Kulcsar Andrea, Szombatfalvi Katalin, Berecki Edit, Nagy Emoke.
Cu: Kim Yeong Ae, Yun Seong Ah, Nae-sang Ahn
Cu: Kim Yeong Ae, Yun Seong Ah, Nae-sang Ahn
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de...
real. Valentin Giurici
Zeki Eker, Dogu Aytun, Mehmet Çakmak
Zeki Eker, Dogu Aytun, Mehmet Çakmak
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
Nimic nou sub soare! Acesta este motto-ul principal al fillerului documentar de 5 minute difuzat de luni până vineri de la ora 17.55 pe canalul TVR Târgu Mureș. Evenimentele de acum 100 de ani, barfele târgului sau ofertele publicitare constituie subiectele acestei pastile zilnice care propune o călătorie în timp. Biblioteca Județeană Mureș deține o colecție impresionantă de ziare și săptămânale începând din anii 1890. Spicuind ziarele locale de la sfârșitul sec. XIX- începutul sec. XX, aflăm că soluțiile cosmetice pentru epilare definitivă erau un subiect de interes și pentru doamnele anilor 1900, gropile pe străzile orașului reprezentau o sursa veșnică de polemici, iar alianțele politice erau la fel de vulnerabile ca și în zilele noastre. Producător: Rakoczi levente.
Seara
18:00
Intrebari incomode (R) | A7TV Hatice Sendil, Gorkem Mertsoz, Hülya Darcan
Hatice Sendil, Gorkem Mertsoz, Hülya Darcan
La nivel mondial, Billy Graham a fost cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale acestei perioade. Billy Graham este renumit pentru adunările evanghelistice ce le organiza în întreaga lume, care au produs convertiri masive....
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească.

Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON 18:00
Cuvântul Lui Dumnezeu Pentru Astăzi | Credo TV meditații zilnice de Bob și Debby Gass
premieră
18:00
Sănătatea, prioritate! | Job TV Rămâi informat cu Metropola TV.
Rămâi informat cu Metropola TV.
18:00
Slujba biblică, apostolică şi profetică | Nasul TV La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale.
La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale.
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii.
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii.
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu.
18:00
Tableta de sănătate | TVR 3 Studioul teritorial Iaşi
Medici de diferite specialităţi vin în studioul TVR Iaşi cu cele mai bune indicaţii şi recomandări, temele alese fiind întotdeauna de actualitate. În plus, în această emisiune promovăm reuşitele medicale din zona Moldovei, un stil de viaţă echilibrat şi importanţa prevenţiei.
Producător Claudia Dănăilă
Documentar (Tango Montenegro, Muntenegru, 2024)
Regia: Mila Vukčević
Cum a reuşit un grup de entuzişti din Kolašin (Muntenegru) şi Belgrad (Serbia) să transforme o mică şcoală de vară de tango în extraordinara Tabără de Tango de vară Kolašin ? Cu organizaţia lor-Tango Natural-ei au devenit cea mai mare comunitate de tango din Europa, transformând dorinţa lor de schimbare socială într-o mişcare care crede în puterea comunităţii şi în forţa individului. Pentru ei, tangoul este mai mult decât un dans !
Redactor: Lăcrămioara Stan
Producători: Claudiu Oros, Simona Boantă, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Angela Precup.
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales.
Jurnalişti: Tatiana Ţarfulea, Gabriela Avram, Horia Gruşcă
Moderator şi producător Marian Voicu
real. prof. Gabriel Braic
Emisiune tip filler care își propune descrierea într-o manieră accesibilă a realităților României în diferite perioade de-a lungul secolului XX, cu ajutorul articolelor vechi de presă apărute în aceste perioade. Producător: Angela Precup.
Evangheliile - dramatizare
Producători: Simona Boantă, Simona Toncean.
Biblia este o poveste care merită înțeleasă. Scopula acestui program este de a-i ajuta atât pe creștini, cât și pe necreștini să exploreze Biblia prin intermediul unui conținut video concis și captivant. Află povesta Bibliei simplificată, pentru a primi răspunsuri clare la cele mai importante...
cu Saveta Bogdan
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive.
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

Gabriel Balmuș, Directorul Institutului de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, Universitatea din Cambridge
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
Emisiunea este o călătorie spirituală în care vom învăța din biografiile marilor oameni ai Scripturii.
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații....
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.
real. Daniel Fodorean
premieră
19:00
Te filmezi, te angajezi! | Job TV Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Madalasa Sarma, Paras Kalnawat, Sudhanshu Pandey
Emisiune de folclor cu invitaţi şi dedicaţii muzicale.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Cu: Marie Burchard, Alfred Dorfer, Doris Golpashin

Provocarea regiunilor | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Reportaje din Transilvania
Producător Andrada Gorog
Gala Internaţională a Religiilor
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Gordon Ramsay găteşte în bucătării profesioniste de peste 25 ani. A fost instruit de cei mai buni bucătari din întreaga lume şi la rândul lui, i-a instruit pe câţiva dintre cei mai buni. În această nouă serie, el înlătură complexitatea şi dificultatea artei culinare şi ne învaţă cum să preparăm mâncăruri fabuloase cu uşurinţă.
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
Premieră
Eveniment Tvr Cultural
Producător: Valentina Băinţan
19:30
Povestea zilei/Editorial VTV | VTV Producători: Claudiu Oros, Simona Boantă, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Angela Precup.
Producător Laurentiu Nastase
Producător Victor Dochia
Producător: Angela Precup.
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel...
Ștefan Floroaica, Ioana Blaj, Ana Bodea
Ștefan Floroaica, Ioana Blaj, Ana Bodea
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale săptămânii. Emisiune moderată de jurnalista Nadia Ciurlin.

20:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+ Be.On Taste | Beauty.ON real. Vasilică Croitor
Özge Özpirinçci, Demet Akbag, Nalan Okcuoglu
Özge Özpirinçci, Demet Akbag, Nalan Okcuoglu
Vandana Vithlani, Mohammad Nazim, Rupal Patel
Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Coralia Enache
Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Coralia Enache
Gala umorului Campionii comediei
Noul proiect „Gala umorului-Campionii comediei” are misiunea de a cultiva în conştiinţa publicului telespectator umorul românesc de calitate, prin realizarea şi difuzarea a 14 ediţii-omagiu-dedicate celor 14 monştri sacri: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Octavian Cotescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Horaţiu Mălăele, Ştefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Ştefan Bănică şi Radu Beligan.
Fiecare ediţie va avea invitaţi în platoul emisiunii, foşti studenţi UNATC, parteneri de scenă sau companioni pe platourile de filmare.

Cu: Elizabeth Banks, Diane Lane, Dakota Fanning

Telejurnal regional | TVR 3 Studioul teritorial Cluj
La TVR 3 adunăm cele mai importante ştiri locale într-un jurnal naţional. Din Oltenia în Transilvania, din Banat în Moldova, dăm românilor ce este al românilor: ştirile lor despre viaţa lor.
Producator Nicoleta Moldovan
Transmisiune directă
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
(LSR)
Prezintă Irina Luca
Realizator Ioana Muresan
Producător Dana Ştefănescu
(simulcast TVR3). Transmisiune directă.
Gino D'Acampo își vizitează din nou iubita țară, dar de data aceasta vine cu el și familia, pentru a descoperi împreună comorile ascunse din Sardinia și tot ce e mai bun în sudul Italiei. Gino vrea ca bambini săi, crescuți în Anglia, să-și descopere rădăcinile italiene. Ei călătoresc din insula Sardinia până în orașul natal al lui Gino, Napoli, în timp ce se cufundă în sentimentul italian al vieții, iar Gino gătește unele dintre rețetele sale familiale preferate.
20:30
Temptation Island - Insula iubirii | Antena 1 Cupluri ce au relaţii de lungă durată, însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality-show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor.
Cupluri ce au relaţii de lungă durată, însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality-show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor.
20:30
Ritualul de Beauty(prima difuzare) | Beauty.ON real Dr. Emanuel Chețan
20:30
Angajeaza-te in direct | Job TV “The Voice” este un format inovator care schimba regulile in ceea ce priveste concursurile de talente. Nu conteaza ce varsta sau meserie ai, nu conteaza cum arati, daca esti inalt sau scund, slab sau gras, tatuat sau netatuat, tot ceea ce conteaza este VOCEA. “Vocea Romaniei” este un show in care numai cei mai buni isi vor gasi locul, vocile deosebite, puternice si inconfundabile, fara a tine cont de domeniul din care provin: rock, pop, muzica populara sau clasica, etc.
"The Voice" este un format marca inregistrata Talpa Distribution B.V.
“The Voice” este un format inovator care schimba regulile in ceea ce priveste concursurile de talente. Nu conteaza ce varsta sau meserie ai, nu conteaza cum arati, daca esti inalt sau scund, slab sau gras, tatuat sau netatuat, tot ceea ce conteaza este VOCEA. “Vocea Romaniei” este un show in care numai cei mai buni isi vor gasi locul, vocile deosebite, puternice si inconfundabile, fara a tine cont de domeniul din care provin: rock, pop, muzica populara sau clasica, etc.
"The Voice" este un format marca inregistrata Talpa Distribution B.V.
Cu: Andreea Ibacka, Gheorghe Dinică, Marin Moraru
Revenind la comorile ascunse ale patriei sale, Gino pornește într-o călătorie culinară în timp ce le prezintă telespectatorilor regiunile mai puțin cunoscute din cea mai sudică parte a Italiei: Puglia și Basilicata. El dezvăluie cea mai uimitoare față a țării: aventurându-se în colțul sudic și talpa „cizmei” italiene, călătorește prin spații romantice intercalate cu munți stâncoși, orașe peșteră antice, plaje cu nisip și ape limpezi de un albastru strălucitor. Aceste regiuni păstrează însă multe secrete: o mare parte a istoriei lor este împletită cu popoarele antice grecești și bizantine care au ocupat zona, a căror influență se observă în plantele cultivate local, în gastronomia locală și chiar în dialectul vorbit în această regiune, devenită un creuzet al popoarelor.
Producător Lucia Constantinescu
Realizator Andrei Măgălie
Emisiune care răspunde întrebărilor telespectatorilor și abordează diverse aspecte morale, etice și spirituale.
21:00
Condamnați la iubire | Acasa César Évora, Cristián de la Fuente, Silvia Navarro
César Évora, Cristián de la Fuente, Silvia Navarro
21:00
Misterele comunității amish din Sugarcreek: binecuvântări ascunse | Alfa Omega TV După ce logodna de trei ani a lui Cheryl se încheie printr-o despărțire devastatoare, viața sa este dată peste cap când mătușa ei îi oferă o evadare din Chicago în orașul amish Sugarcreek. Simțindu-se ca un pește pe uscat, Cheryl descoperă un secret tulburător care ar putea perturba mica localitate...
21:00
Filmul din carte (prima difuzare) | Beauty.ON cu Doroteea Purel și Ovidiu Alb
Musa Can Pekcan, Veysel Diker, Serkan Ercan

Amanda Seyfried, Daniel Sunjata, Blaine Palmer
21:00
Cântec şi poveste | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Producator Vasile Braic
Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru
Producător: Miruna Moraru
Înregistrare
Emisiunea îşi propune să folosească umorul, pentru a sancționa derapajele din spațiul public, indiferent de zona din care provin acestea. În același timp, prin modul de abordare, Starea nației cultivă spiritul critic al telespectatorilor și contribuie la creșterea rezistenței la manipulare. Foarte important de precizat este că umorul nu este scopul emisiunii, ci doar un mijloc prin care emisiunea Starea nației dorește să-și atingă obiectivele menționate mai sus. Atacând zilnic zona politică și pe cea socială, emisiunea pune accent pe educație, văzând în aceasta cea mai rentabilă investiție pe care societatea o poate face pentru dezvoltarea ei. Emisiune Dragoş Pătraru
(AP)
Moderator: Florin Dobrater. Producător: Miron Costin.
Cunoscută pentru stilul său neînfricat și abordarea îndrăzneață a bucătăriei regionale mexicane, chef Claudette Zepeda o învață pe Pamela Anderson, vedeta de la Hollywood, cum să creeze un festin fabulos, alcătuit din tamales învelite în frunze de bananier, tetelas de cartofi și mazăre, salată de dovlecei prăjiți și o cremă de porumb dulce.
cu Iacob Berghianu
Producător Răzvan Petrişor
Producător Răzvan Petrişor
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.
Programul „Tezaure Umane Vii” este o inițiativă UNESCO menită să identifice, recunoască și protejeze meșterii și creatorii populari care dețin și transmit mai departe cunoștințe, abilități și tehnici tradiționale pe cale de dispariție In total sunt peste 100 de persoane care detin acest titlu. O parte dintre detinatorii acestui titlu nu mai traiesc, iar multi dintre ei sunt in varsta, asa ca imortalizarea acestora poate fi si un omagiu pe care TVR il aduce acestor creatori de exceptie. Fiecare episod “Nepieritorii “ va fi dedicat unui personaj care detine titlul de “Tezaur Uman Viu UNESCO si va portretiza viata si munca, efortul depus pentru pastrarea mestesugului respectiv. La finalul fiecarui episod, persoana portretizata va transmite si un mesaj dedicat aniversarii a 70 de ani de TVR
Emisiunea “Nepieritorii” va fi realizata in cadrul proiectului “TVR-70” si va presupune realizare unor medalioane dedicate acelor persoane care detin titlul de “Tezaur Uman Viu UNESCO”. Este vorba despre acei mestesugari, rapsozi populari, instrumentisti care pastreaza traditiile de secole ale poporului roman.
Episodul 6: Moise Teava-Prahova
Realizator Ilinca Ciobanu
Producător Marin Găbudean

21:55
Memoria tiparului | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup
22:00
Dialoguri veritabile | A7TV Sefa Senel, Oktay Çubuk, Sude Naz Yazici
Adela Popescu, Dan Bordeianu, Constantin Cotimanis
Adela Popescu, Dan Bordeianu, Constantin Cotimanis
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.
real. Ioan Ciobotă
Alina Andrei, Livia Taloi, Toni Ionescu
Alina Andrei, Livia Taloi, Toni Ionescu
Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu
Producator Adrian Ionică

Rugby - World Nations Cup 2026 | TVR 2 Romania - Canada
22:00
Rugby - World Nations Cup 2026 | TVR 2 HD Romania - Canada
Studioul teritorial Tg.Mureş
Producător Lacrima Balint
(Reluare)
Documentar
Documentar
(Eiffel, la guerre des tours, Franţa, 2023)
Regia: Mathieu Schwartz, Savin Yeatman-Eiffel
Premieră
Turnul Eiffel, simbol al Franţei, era cât pe ce să nu fie ridicat. Îşi datorează existenţa tenacităţii unui inginer vizionar-Gustave Eiffel-care a reuşit să-l surclaseze pe principalul său competitor, arhitectul Jules Bourdais. Această docu-dramă reconstituie lupta ce a depăşit cu mult egoismele personale, o confruntare ce s-a încadrat într-o cursă mondială pentru înălţime, un veritabil război al turnurilor-şi a cristalizat conflictul dintre susţinătorii progresului şi cei ai tradiţiei.
Redactor: Gabriela Onea
(AP)
Producător Răzvan Butaru
Gaither pentru Romania este o emisiune care iti ofera posibilitatea de a te bucura de muzica de calitate si discutii cu privire la chemarea artistilor in aceasta directie....
Mesaje de la Biserica Baptistă Speranța Oradea
22:30
Preluare Party Mix Tv | Job TV Cu: Alina Chivulescu, Mihai Coadă, Dana Rogoz
22:30
Povestea zilei/Editorial VTV | VTV 22:45
Cântări religioase/Sfaturi duhovnicești/Mărturii athonite | Trinitas TV Documentar
Realizator Ruxandra Ţuchel
22:55
Memoria tiparului | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup
Noaptea
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Descoperiți o serie nouă captivantă care îmbină splendoarea vizuală cu provocarea spirituală, pe fundalul Israelului antic și modern. Prin 24 de episoade captivante, acest program vă poartă într-o călătorie transformatoare în locuri biblice mai puțin cunoscute din Galileea, adâncindu-se în istoria...
23:00
Realitati si Perspective(prima difuzare) | Beauty.ON Tom Berenger, Jeff Fahey, Carissa Bussey
Tom Berenger, Jeff Fahey, Carissa Bussey
În prim plan-ul show-ului se află adolescenți care doresc să își sărbătorească majoratul, tineri care își doresc o petrecere de vis, ca de vedetă. Să primească mașini de fițe și carduri cu fonduri nelimitate, să petreacă în localuri luxoase, sunt doar cîteva din “micile” pretenții ale adolescenților.
Ernest va fi alături de tineri de la început, încă de la primele etape ale organizării petrecerii de majorat, analizînd evoluția lucrurilor. Prietenii, frații și bunicii acestora vor condimenta show-ul dezvăluindu-ne poveşti impresionante și întîmplări amuzante din viaţa sărbătoriților.
În prim plan-ul show-ului se află adolescenți care doresc să își sărbătorească majoratul, tineri care își doresc o petrecere de vis, ca de vedetă. Să primească mașini de fițe și carduri cu fonduri nelimitate, să petreacă în localuri luxoase, sunt doar cîteva din “micile” pretenții ale adolescenților.
Ernest va fi alături de tineri de la început, încă de la primele etape ale organizării petrecerii de majorat, analizînd evoluția lucrurilor. Prietenii, frații și bunicii acestora vor condimenta show-ul dezvăluindu-ne poveşti impresionante și întîmplări amuzante din viaţa sărbătoriților.
Kaaris, Lannick Gautry, Stanislas Merhar
Reportaje despre oameni deosebiţi ai locului, despre tradiţiile şi obiceiurile păstrate de sute de ani, despre obiective turistice, monumente istorice, lăcaşe de cult.
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50.
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50.
23:00
Prue Leith: Bucătăria mea din Cotswold | TV Paprika Prue găteşte mai multe preparate ideale pentru musafiri, înainte să i se alăture Alison Hammond pentru a pregăti un desert. Încercând să arate cât este de polivalent pepenele, Prue face două preparate cu el. Pentru a face preparate simple şi delicioase pentru petreceri, Prue foloseşte un ingredient cumpărat. John, soţul lui Prue, merge la o fermă ca să vadă cum sunt dresaţi câinii care păzesc oile. Şi prietenii lor ne spun cum afumă somonul folosind metode clasice.
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
23:00
Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor | TVR 3 Keith Garner explorează lucrarea lui Isus în contextul vieții din primul secol, explică poveștile biblice și analizează întrebările adresate lui Isus de către urmașii și adversarii Săi și de cei care pun la încercare credința creștină de astăzi. ...
23:30
Realitati si Perspective(prima difuzare) | Beauty.ON real. Graham Burt
23:30
Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou | Trinitas TV Producător : Bogdana Pascal
(Reluare)
Gabriel Balmuș, Directorul Institutului de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, Universitatea din Cambridge
(Reluare)
Cu: Andy Serkis, Robert Pattinson, Zoë Kravitz

Prezentator Vadim Cheptănaru
Producători: Anastasia Ciuleacu şi Mihaela Ursu
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Spune-mi CUM! aduce în lumina reflectoarelor cele mai impresionante povești de viață din România.
00:00
Sub semnul iubirii | Acasa Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și...
Trei chefi de top, aflați în competiție pentru a găsi următoarea generație de talente desăvârșite în domeniul culinar, jurizează cele mai gustoase și originale rețete, în timp ce își ascut cuțitele pentru o confruntare culinară de-a dreptul savuroasă.

Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai.
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai.
O emisiune cu vedete, intrigi şi scandal, ce reuşeşte să aducă zilnic în atenţia publicului subiecte inedite şi de actualitate.
O emisiune cu vedete, intrigi şi scandal, ce reuşeşte să aducă zilnic în atenţia publicului subiecte inedite şi de actualitate.
00:00
Bună, România! (R) | B1 TV Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească.
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească.
mesaje din Biserica Happy Valley, Arizona
Timpurile Actuale este o emisiune în care puteţi vedea cazuri reale, persoane care au trecut prin probleme, dezamăgite, cu o viată la pământ, dar cu ajutorul credinţei lor în Dumnezeu, au învins, au cucerit.
De asemenea pe parcursul emisiunii, veţi beneficia şi de o rugăciune în favoarea dumneavoastră.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
Gala umorului Campionii comediei
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
Gala umorului Campionii comediei
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
Prezentatori: Adrian Enache, Emy Alupei
Producători: Iuliana Marciuc, Vanda Liche

In fiecare saptamana Mirela Petan si invitatii ei va vor indruma sa faceti ca rugaciunea sa fie parte din viata dumneavoastra de crestin. Emisiunea are ca scop echiparea credinciosilor romanilor pentru rugaciune, promovarea unor miscari de rugaciune existente inRomania si provocarea telespectatorilor de a se ruga...
00:30
Preluare Party Mix Tv | Job TV Zeki Eker, Dogu Aytun, Mehmet Çakmak
Zeki Eker, Dogu Aytun, Mehmet Çakmak
Bianca Rinaldi, Paula Lobo Antunes, Luis Bacceli
Bianca Rinaldi, Paula Lobo Antunes, Luis Bacceli
Jurnalist Ana-Maria Voicu
Prezentator şi producător Iuliana Tudor
(Reluare)
În centrul serialului cu Mary Berry se află asemenea mâncăruri delicioase, care sunt ușor de preparat, și oferă o atmosferă plăcută. În cele șase episoade antrenante Mary, înfruntând vremea nefavorabilă va descoperi și va prepara acele mâncăruri ale Marii Britanii și a altor țări, care ne sunt cele mai plăcute: Deliciile Parisului, perle ascunse de pe malurile Tamisei, ingrediente tradiționale de pe bogatele pășuni ale Irlandei, aromele care evocă căldura căminului familial, fructe de mare de pe plajele splendide ale Yorkshire și meniuri fierbinți, aburinde, care încălzesc sufletele și întregesc serile de iarnă în Scoția. În timpul în care descoperă aceste locuri minunate, Mary își găsește inspirație de la oamenii locului și din mâncărurile gustate, pentru a prezenta publicului acele meniuri care vor înveseli chiar și cele mai plictisitoare zile. Aceste mâncăruri simple strecoară căldura în inimile oamenilor și încălzesc atmosfera, așa cum numai Mary Berry o poate realiza.
PerformDance
01:00
Ora de studiu de la Viena (R) | A7TV Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
Este cea mai mare întâlnire de rugăciune interconfesională din România, care a apărut ca o nevoie a Bisericii de părtășie și rugăciune. Mărturii, rugăciune, laudă și închinare, mesaj biblic într-un program deosebit, produs de Alfa Omega Tv....
01:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste (R) | Beauty.ON real. Valentin și Corina Dedu
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
01:00
Telejurnal regional (R) | TVR 3 Studioul teritorial Cluj
Producator Nicoleta Moldovan
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
(LSR)
(Reluare)
Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru
Producător: Miruna Moraru
(Reluare)
Revenind la comorile ascunse ale patriei sale, Gino pornește într-o călătorie culinară în timp ce le prezintă telespectatorilor regiunile mai puțin cunoscute din cea mai sudică parte a Italiei: Puglia și Basilicata. El dezvăluie cea mai uimitoare față a țării: aventurându-se în colțul sudic și talpa „cizmei” italiene, călătorește prin spații romantice intercalate cu munți stâncoși, orașe peșteră antice, plaje cu nisip și ape limpezi de un albastru strălucitor. Aceste regiuni păstrează însă multe secrete: o mare parte a istoriei lor este împletită cu popoarele antice grecești și bizantine care au ocupat zona, a căror influență se observă în plantele cultivate local, în gastronomia locală și chiar în dialectul vorbit în această regiune, devenită un creuzet al popoarelor.
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el.
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el.
Amanda Seyfried, Daniel Sunjata, Blaine Palmer
01:30
Un zâmbet 16:9 (R) | TVR 1 Producător Răzvan Petrişor
(Reluare)
Producător Răzvan Petrişor
(Reluare)
real. Valentin Giurici
Cunoscută pentru stilul său neînfricat și abordarea îndrăzneață a bucătăriei regionale mexicane, chef Claudette Zepeda o învață pe Pamela Anderson, vedeta de la Hollywood, cum să creeze un festin fabulos, alcătuit din tamales învelite în frunze de bananier, tetelas de cartofi și mazăre, salată de dovlecei prăjiți și o cremă de porumb dulce.
Producător Marin Găbudean
(Reluare)
Producător Marin Găbudean
(Reluare)
01:50
Politica zilei (R) | B1 TV 01:55
Memoria tiparului | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup
02:00
Cânt pentru suflet (R) | A7TV Program muzical care prezintă fragmente din tendințele muzicii tinerilor telespectatori , piese oferite la cerere și interpretate live de artiști cunoscuți și îndrăgiți.
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel...
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
02:00
Cuvântul Lui Dumnezeu Pentru Astăzi (r) | Credo TV meditații zilnice de Bob și Debby Gass
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Rămâi informat cu Metropola TV.
Rămâi informat cu Metropola TV.
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
02:00
Garantat 100% (R) | TVR 1 Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu
Producator Adrian Ionică
(Reluare)
Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu
Producator Adrian Ionică
(Reluare)
02:00
Provocarea regiunilor (R) | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Producător Andrada Gorog
(Reluare)
...cu Eugenia Vodă Talk-show cultural
Emisiune de Eugenia Vodă
(Reluare)
02:00
Spectacolul naturii | VTV real. prof. Gabriel Braic
Cu: Marie Burchard, Alfred Dorfer, Doris Golpashin
Cu: Marie Burchard, Alfred Dorfer, Doris Golpashin
02:20
Pâinea Cea De Toate Zilele (r) | Credo TV Evangheliile - dramatizare
02:30
Preluare Party Mix Tv | Job TV Bianca Rinaldi, Paula Lobo Antunes, Luis Bacceli
Bianca Rinaldi, Paula Lobo Antunes, Luis Bacceli
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales.
02:55
Zi de zi cu părintele Constantin Necula (R) | TVR 1 Producător Victor Dochia
(Reluare)
02:55
Zi de zi cu părintele Constantin Necula (R) | TVR 1 HD Producător Victor Dochia
(Reluare)
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
03:00
Din cărțile lumii (R) | A7TV Emisiune care răspunde întrebărilor telespectatorilor și abordează diverse aspecte morale, etice și spirituale.
03:00
Drumul catre Soare (R) | Acasa Adela Popescu, Dan Bordeianu, Constantin Cotimanis
Adela Popescu, Dan Bordeianu, Constantin Cotimanis
Ștefan Floroaica, Ioana Blaj, Ana Bodea
Ștefan Floroaica, Ioana Blaj, Ana Bodea
real. Daniel Fodorean
Recuperarea adevărului istoric ar trebui să devină pentru oricare trăitor onest al acestor meleaguri un obiectiv esenţial al existenţei sale. Criza de identitate cu care se confruntă astăzi poporul român este dovada faptului că falsul istoric al descendenţei noastre, întreţinut de atâta vreme, şi-a atins ţinta. În acelaşi timp, setea de adevăr şi instinctul care îi determină pe foarte mulţi să respingă teoria romanizării Daciei este un semn al puterii de regenerare ce caracterizează acest neam. Dacă până acum ne-au separat atâtea, iată că există ceva care ne poate aduna laolaltă: adevărata noastră identitate, adevăratele noastre rădăcini, demnitatea pe care ne-o dă faptul că suntem descendenţii poporului de nemuritori din Valea Dunării. Traco-geto-dacii aşteaptă să li se facă dreptate, iar emisiunea „Adevăruri tulburătoare” e locul în care lucrurile vor ieşi la lumină!
Cu: Mihai Bobonete, Dita Costi, Gheorghe Ifrim
Cu: Mihai Bobonete, Dita Costi, Gheorghe Ifrim
Cu: Andreea Ibacka, Gheorghe Dinică, Marin Moraru
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
03:00
Cântec şi poveste (R) | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Producător Vasile Braic
(Reluare)
Arte vizuale
Producător: Mimi Necula
(Reluare)
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri.
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Adrian Pătrașcu, Cristian Crețu, Vasile Mincu
Natalia Jerez, Mario Espitia, Sofia Bernal Araujo
Natalia Jerez, Mario Espitia, Sofia Bernal Araujo
Gordon Ramsay găteşte în bucătării profesioniste de peste 25 ani. A fost instruit de cei mai buni bucătari din întreaga lume şi la rândul lui, i-a instruit pe câţiva dintre cei mai buni. În această nouă serie, el înlătură complexitatea şi dificultatea artei culinare şi ne învaţă cum să preparăm mâncăruri fabuloase cu uşurinţă.
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare)
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare)
03:50
Vorbeşte corect! (R) | TVR 1 Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă
(Reluare)
Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă
(Reluare)
03:50
Memoria tiparului | TVR 3 Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup
Producător Victor Dochia
(Reluare)
04:00
Vieți schimbate (R) | A7TV Emisiunea este o călătorie spirituală în care vom învăța din biografiile marilor oameni ai Scripturii.
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Erol Gedik, Selin Sezgin, Birhan Tut
Acum este momentul să te pregătești pentru veșnicie. Bazându-se pe principiile din 2 Corinteni 5:9–11, John Bevere ne amintește că toți credincioșii vor sta înaintea lui Dumnezeu și vor primi răsplata pentru ceea ce au făcut în timpul vieții. Pe măsură ce îți construiești viața pentru a fi...
real Vasilică Croitor
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
04:00
Folclor TVR 70 (R) | TVR 1 Prezentator si producător Iuliana Tudor
Jurnalist Anamaria Voicu
(Reluare)
Prezentator si producător Iuliana Tudor
Jurnalist Anamaria Voicu
(Reluare)
Cu: Stelian Vlăsceanu, Costea Violeta, Ilisie Pașca

Toţi împreună (R) | TVR 3 Studioul teritorial Cluj
Emisiune în limba maghiară Studioul teritorial Cluj
Producător Feketelaki Tibor
(Reluare)
Documentar (Tango Montenegro, Muntenegru, 2024)
Regia: Mila Vukčević
Cum a reuşit un grup de entuzişti din Kolašin (Muntenegru) şi Belgrad (Serbia) să transforme o mică şcoală de vară de tango în extraordinara Tabără de Tango de vară Kolašin ? Cu organizaţia lor-Tango Natural-ei au devenit cea mai mare comunitate de tango din Europa, transformând dorinţa lor de schimbare socială într-o mişcare care crede în puterea comunităţii şi în forţa individului. Pentru ei, tangoul este mai mult decât un dans !
Redactor: Lăcrămioara Stan
(Reluare)
Medici pentru România: După experienţa dobândită în Belgia, Italia şi Elveţia, endocrinologul Ailin Septar a ales România
Un minut pentru tine: Importanţa pauzei active, cu kinetoterapeut principal Iulian Nica, profesor kinetoterapie grad 1
Sfatul specialistului: Riscurile mușcăturilor și zgârieturilor de animale. Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, ne spune paşii corecţi pentru evitatea complicaţiilor
Prezentator şi jurnalist Măriuca Mihăilescu
Realizator şi producător Monica Ancuţa-Tiuntiuc
(Reluare)
04:00
Stiri provinciale/Povestea zilei/Editorial VTV | VTV Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale săptămânii. Emisiune moderată de jurnalista Nadia Ciurlin.
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale săptămânii. Emisiune moderată de jurnalista Nadia Ciurlin.
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine!
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine!
Cu: Alina Chivulescu, Mihai Coadă, Dana Rogoz
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai.
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai.
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars.
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars.
real Dr. Emanuel Chețan
Emisiunea le propune telespectatorilor să redescopere destinații bine cunoscute, dar și rute alternative, să cunoască oameni deosebiți și să le afle poveștile, rețetele gastronomice și produsele locale premiate. Maria Andrei mai aduce în atenția publicului știri pertinente și autentice cu ajutorul unor specialiști respectați, și îi ajută să fie la curent cu ultimele tendințe în domeniul life & style.

Bucureşti frumos
Film documentar despre stilurile arhitecturale din interbelic, case de patrimoniu.
Realizator Ana Maria Sandu
Producător Raluca Bibiri
Gino D'Acampo își vizitează din nou iubita țară, dar de data aceasta vine cu el și familia, pentru a descoperi împreună comorile ascunse din Sardinia și tot ce e mai bun în sudul Italiei. Gino vrea ca bambini săi, crescuți în Anglia, să-și descopere rădăcinile italiene. Ei călătoresc din insula Sardinia până în orașul natal al lui Gino, Napoli, în timp ce se cufundă în sentimentul italian al vieții, iar Gino gătește unele dintre rețetele sale familiale preferate.
05:00
De vorbă cu Doctorul (R) | A7TV Infotainment medical de interes general.
Hatice Sendil, Gorkem Mertsoz, Hülya Darcan
Hatice Sendil, Gorkem Mertsoz, Hülya Darcan
Emisiunea „Un cântec nou” este o emisiune cu și despre artiști. Pe parcursul acestor episoade, invitații vorbesc despre închinarea autentică, exprimată prin muzică, și ne prezintă poveștile care stau în spatele compozițiilor muzicale creștine contemporane. Prin emisiunea „Un cântec nou” dorim...
cu Doroteea Purel și Ovidiu Alb
05:00
În căutarea adevărului (R) | Kanal D “În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
"Invitatul de 12" este un talk-show relaxat, cu invitaţi care îşi spun poveştile de viaţă şi carieră.
"Invitatul de 12" este un talk-show relaxat, cu invitaţi care îşi spun poveştile de viaţă şi carieră.
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive.
Vittoria Puccini, Alessandro Preziosi, Tommaso Ragno
Vittoria Puccini, Alessandro Preziosi, Tommaso Ragno
Revolta clasicilor
Producător: Sînziana Miloşoiu
(Reluare)
Prezintă Irina Luca
Realizator Ioana Muresan
Producător Dana Ştefănescu
(Reluare)
05:05
Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika "Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia."
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.
05:30
Planul Profetic Al Istoriei (r) | Credo TV cu Iacob Berghianu
Adrian Pătrașcu, Cristian Crețu, Vasile Mincu
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu
(Reluare)
05:35
România... în bucate (R) | TVR 2 TVR Moldova
Gatim romaneste
Prezintă Betty Turculeț
Producător Luminita Popa
(Reluare)
TVR Moldova
Gatim romaneste
Prezintă Betty Turculeț
Producător Luminita Popa
(Reluare)
Producători şi realizatori: Radu Dănilă, Cristina Dănilă
(Reluare)
Studioul teritorial Iaşi
Producător Dan Trofin
Program care abordează problemele mari și actuale ale lumii, în special ale tinerilor, confruntați cu dileme etice și morale într-o mare de întrebări fără răspunsuri.
Marlene Favela, Eduardo Santamarina, Barbara Mori
Disha Parmar, Nakuul Mehta, Guru Haryani
Disha Parmar, Nakuul Mehta, Guru Haryani
Haideți să priviți din interior Israelul modern, ascultând povești despre ceea ce a realizat acest stat în ceea ce privește tehnologia, inovația, credința și multe altele. Fiecare episod se concentrează pe un subiect unic și prezintă lideri globali din industriile și domeniile lor....
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!
Află cum funcționează Universul și cum să activezi energiile care îți aduc fericire. Deschide ochii la lumea nevăzută! Urmareste emisiunea Lumea nevăzută.

06:00
Be.ON.News+ Be.ON.Wonder+Be.On Taste | Beauty.ON cu Ioan Ciobotă
În prim plan-ul show-ului se află adolescenți care doresc să își sărbătorească majoratul, tineri care își doresc o petrecere de vis, ca de vedetă. Să primească mașini de fițe și carduri cu fonduri nelimitate, să petreacă în localuri luxoase, sunt doar cîteva din “micile” pretenții ale adolescenților.
Ernest va fi alături de tineri de la început, încă de la primele etape ale organizării petrecerii de majorat, analizînd evoluția lucrurilor. Prietenii, frații și bunicii acestora vor condimenta show-ul dezvăluindu-ne poveşti impresionante și întîmplări amuzante din viaţa sărbătoriților.
În prim plan-ul show-ului se află adolescenți care doresc să își sărbătorească majoratul, tineri care își doresc o petrecere de vis, ca de vedetă. Să primească mașini de fițe și carduri cu fonduri nelimitate, să petreacă în localuri luxoase, sunt doar cîteva din “micile” pretenții ale adolescenților.
Ernest va fi alături de tineri de la început, încă de la primele etape ale organizării petrecerii de majorat, analizînd evoluția lucrurilor. Prietenii, frații și bunicii acestora vor condimenta show-ul dezvăluindu-ne poveşti impresionante și întîmplări amuzante din viaţa sărbătoriților.
Pastilele Vouă încearcă, ediţie de ediţie, să menţină bunul gust al telespectatorilor în materie de umor. În scenetele emisiunii se regăsesc şi locatarul de la bloc, ţăranul dintr-un sat oarecare, familia şi capra vecinului, toţi surprinşi în situaţii cât se poate de reale. Telespectatorii se regăsesc astfel în scenetele grupului şi au impresia că pot fi oricând eroii emisiunii, graţie jocului plin de naturaleţe al celor de la Vouă.
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu.
De data aceasta, Raymond Blanc dezvăluie secretele mâncărurilor sale preferate într-un serial cu accente personale și noutăți și ne arată rețete nou-nouțe care i-au atras atenția ca expert. Putem observa pasiunea lui pentru produsele proaspete în timp ce vizitează grădinile sale imense și îi invită pe cei mai celebri bucătari ai țării să-și împărtășească rețetele cu spectatorii.
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
Gala umorului
Producător Cosmin Dumitru
(Reluare)
06:00
Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor | TVR 3 Jurnalişti: Tatiana Ţarfulea, Gabriela Avram, Horia Gruşcă
Moderator şi producător Marian Voicu
(Reluare)
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare)
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare)
06:06
Troparul aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei | Trinitas TV Emisiunea „Întrebări esențiale” își propune să abordeze probleme contemporane, oferind o perspectiva creștină relevantă. Având un format scurt și dinamic, emisiunea prezintă adevăruri de bază ale credinței creștine, precum și răspunsuri biblice la întrebări contemporane arzătoare, având o...
Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.
Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.
Producător: Iulia Popescu
Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness
Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.
Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.
Producător: Iulia Popescu
Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,...
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel...
06:30
Sănătate înainte de toate cu Lăcrămioara Pralea (R) | Etno TV HD Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.
Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.